În spitalele de cardiaci şi numai acolo,
Nebunii se iubesc.
În nebunia lor nu se supun.
Iubesc precum pelinii.
Poveştile pe unde cresc,
Săpaţi în alb, toţi mărăcinii.
Şi doctorii acolo se iubesc,
Căci bolile-şi transmit iubirile prin sânge.
Acolo vieţile sfârşite înfloresc
Şi nimeni nu mai doare, nu mai plânge...
La morgă bate vânt nebun,
Căci dansul lor nu cheamă moarte.
Totul i-aşa precum va spun,
Sau poate chiar şi mai departe.
Şi se iubesc nebunii-n paturile lor
Şi se iubesc chiar până dincolo de fapte.
Se fredonează şi se ia de bun,
Cântatul frunzelor necoapte.
(În paturile mele cresc petale,
Nebunii nu îmbătrânesc.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu