luni, 18 ianuarie 2010

Epilog

După-ţi voi scrie porumbel pe trup,
Ce-are să dea din aripile lui,
O boare-a omului întreg
Pe care dintr-o jumătate de cuvânt ai reuşit să îl descui.
  
Îl descompui şi îl desfaci,
Pe dinăuntru-i plin de flori de măr.
Pe trepte, trenu-n care zaci,
Eu am să plec, mă duc spre adevăr.
  
Spre adevăr ce îl rosteşti cu aer din plămânul meu,
Spre drum ce-l coş cu discuri ce se-ascultă greu.
Dintr-un cearşaf de alb voi face batistute mici,
Ce le voi da la trecători, speranţe, vise să ridici.
  
Din mărul verde-ai să te-nfrupti, căci am să-ţi fiu Adam.
Vreau să-ţi dau eu,
Vreau să schimbăm,
Vreau să dăm rost nerostului infam.
  
Vreau ca nebuni să fie admiraţi
Pentru curajul lor de-a da glas ultimelor anotimpuri ce le ceri.
Unde-s cărbunii să pictăm
O fericire către nicăieri?
  
Ei să deşire fire-n fericirea lor,
Din fire să ne fie buni,
Să facă rost de nodul arcului de tun,
S-asculte tot ce spui.
  
Ai fost în mine că să ieşi.
Dacă îmi ceri să plec, am să anunţ din toate colţurile firii,
Despre puterea lor
Şi despre cum se-arată-n nopţi cu luna mirii.
  
Pentru că nu există moarte, risc, cădere sau regret.
Există-un eu şi tu,
Un tu şi eu
Şi veşnice tăceri din piept.
  
Pe plută fericirii vei vâsli,
Cu-ochean lipit cu sare să zăreşti,
Un capăt infinit de mare,
Pe omuleţii ce-au rămas mereu copii.
  
În toiul zbaterii ce-aştept,
Ai să fi tu femeia care suflă-n lampă,
Deştept pe cel ce scrie drept,
Să-mi spună că talpa-ţi mă calcă.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

#

you is beautiful in this recording of you saying poem don't know how to say it so i say it how i say it do they have Christmas in the UK...