Credinţă -cantabil-

Suntem atât de vii,

Încât câmpiile şi-au părăsit proprii copii.

Suntem atât de vii,

Încât fântânile nu mai au darul de-a ne otrăvi.

Suntem atât de vii,

Încât mătăniile sunt mii.

Suntem atât de vii,

Că vara prinde arome arămii.

Suntem atât de morţi,

Încât soarta ne trage la sorţi.

Pentru că tu nu ştii

Chemările femeilor ce se îndeletnicesc cu poezia,  

Au efectul unui tertium non datur despre care

Mi se pare c-am mai vorbit.

  

Au o neputinţă faţă de care te-ai lega

Pentru cel puţin două vieţi.  

Să-nveţi să cumperi flori, ciocolată

Şi să faci nodul ăla bine.  

  

Un pick-up nu

Se strică niciodată, iubitule.

Un acoperiş bine sudat ne poate feri pe amândoi

De viitura cuvintelor.  

  

Într-o păcălire a simţurilor scriu  

Pe braţele fiecărei femei cu care

Nu m-am culcat încă.

Eu prefer să dorm pe podea, lângă calorifer.  

De-acolo pot privi spre orbite...

  

Chemările lor se aseamănă cu mine acum,

Cu scâncetul Scandinaviei.

Despre bărbatul poet de asemena cred c-am vorbit

Anul trecut...

Cântec către mare

Sunt umbra mea din nevoie de cuvânt,

Sunt un copil plângând.

Plecaţi pe ogoare, nu mai vine

Nici ea, nici el, nici toţi care-au plecat,  

Lăsând în geamantanul vieţii un ac

Să coacă poveşti

Cu finaluri cereşti,

Cu uitări şi creşti,

Cu păsări şi peşti cu care ne hrănim,

Cu apă transformată-n vin....

  

E un an prea lung pentru voi, e o moarte.  

E un an prea lung pentru voi, e o carte.

  

Refrenele se ard la foc de tabără.  

Am o cutie ce învie la răsărit,  

Un şarpe învăţând dânsul de tango..

Un pierde-vară îmbrăcat în haine maro.

  

Stau cu zilele în mormânt,  

Stau cu zilele şi le cânt,

Stau cu zilele în mormânt,

Stau cu zilele şi cuvintele-mi

Se frâng. (x2)  

  

Aş vrea să mă găsiţi...

Şi-aş vrea să vă găsesc,

Aş vrea să nu mă vreau nimic,

Aş vrea din colţul lor, marea nu ştie ce zic!

  

Stau cu braţele desprinse

Într-un surâs acum prea scund.  

Se-ascund faptele bune cu capul în pământ

Şi-ajung în raiuri vopsite de jumătate..Pe cuvânt!

  

Vrei o soartă,

Vrei o nouă hartă. (x4)

  

Hai dă-o p-aia dreptă...(x8)

Titlul cu zori

Cum pier orele acolo, m-a-ntrebat dorind să plece.  

Orele pier în uitare, pier în gândul ce le caută.

Pier şi piere întrebarea.

  

Şi asfaltul de sub talpă, ars de grijă, de nevoie,

Mi-ar fi arătat, zâmbindu-mi...

Munţii tineri, spre povară, am văzut pictată valea

De o mână coborâtă

Dintre-ai tăi,

Dintr-ale tale.

  

Cred, m-am rătăcit cu codrul, m-am întors adus pe braţe.

S-a-nserat şi cred c-ar face  

Tot mai bine să rămână...

Unde-s zorii de lumină,

Se întreabă şi se-nchină.

Unde-s zorii de lumină,

Se întreaba, îşi răspunde.

Dă-mi să mai semnez o dată...

Într-o rână-mi aştept moartea, îmi ţin braţele deschise,

Un cuvânt deschide cartea zorilor născuţi din vise.

Un păstor aşteaptă ora

Stingerii de pe hotare,  

Tu aştepţi din umbră hora mâinilor în încleştare.

Văd în valuri o femeie, fără haine, fără soartă.

Văd, dispare dintr-o dată, trestia speră să se poată,

O minune mişcătoare...    

Răscolească în adâncuri corpuri tinere de-o dată,

Să recalculăm toţi lumea

Prin luneta de pescar.  

  

Prin luneta de pe scară, văd un suflet încă singur.

Mut privirea şi se pierde.

Nu-l mai caut,  

Nu mă mai caută.

(Orice cifră înmulţită cu doi... )

Alexandrei şi lui Tudor. Arghezi.

Vor fi trecut doi, trei, poate cinci ani,

Atunci când, în drumul meu spre casă (spre casa mea cea nouă!)

Te voi găsi pe asfaltul îngheţat,

Răsuflând numai printr-o porţiune, -de sus, atât de greu de sesizat-,  

Cea acoperită de trupul tău.  

  

Un trup de femeie cu responsibilitati.  

Linia spre dreaptă de pe gâtul tău, de exemplu,  

Arată că nu-ţi mai lipeşti bileţele pe frigider,

Că nu mai cumperi nimic de la magazinul de-alături,

Că ieşi prea rar...

  

Un suflet de copil uitat în provincie

La nişte bunici ce s-au ales, după voia lor,

Cu-n mic Alzheimer  

Şi-o moştenire greu de gospodărit.  

  

Ai în îngrijire un animal de casă.  

Poate, un hamster alergând în interiorul unei rotiţe cu simfonii.

Tu cu ce te-ai fi dus la Balşoi?

  

Eu aş fi mers la mine c-o fiţuică pe care să scrie

"Aici odihneşte George Enescu".

Dar Balşoi e departe, iar corpul meu zvacneste la fiecare

Cinci secunde ca un tren pe cărbune.  

  

Cineva mi-a vândut zilele trecute un pont bun.

Cu ultime puteri te îngrop în zăpadă, apoi

Dacă mai este loc,  

Mă cuibăresc şi eu.  

  

Aşa, nici îngerii n-au ochi  

Să ne mai vadă

Always with me,always with you

Te-aş fi cunoscut pe Satriani,  

Am fi-ncercat mâncare chinezească,

Iaurt în care să suflăm

Şi îngheţată

De vanilie.  

  

Pentru că da, iubirea trece şi prin stomac.  

Te-aş întreba:  

"Şi, ce-ţi mai fac fluturii?"

Mi-ai zâmbi în felul ăla numai al tău.

Toate femeile ar zâmbi (în felul ăla numai al lor)

La poveştile despre fluturi.

  

Ai fost vreodată la un bal?!

Nu,tu nu puteai fi cenuşăreasa.  

Mă tot gândesc de câteva luni şi nu,  

Nu te-aş putea ascunde în nicio poveste pentru copii.

  

Poate pentru că el a plecat.  

Poate pentru că tu ai plecat.  

Poate pentru că ştiu că cel puţin tu, îl mai cauţi.  

Pentru că îţi plac păcatele.

  

Pentru asta nu te-am cunoscut pe Satriani,  

Nu am mâncat nici folosind beţişoare chinezeşti -noi n-am putea-

Şi nici iaurt în care să suflăm.

  

  

Pentru că, da, iubirea...trece.

Treptele lui Pittiş

O scrisoare de dinainte

De deces,

Rămâne să-mi scoată la iveală latura

Pitită ani şi ani

În lădiţele cu jucării.

De unde ieşeau numai fapte bune,  

Personaje cu totul exemplare,

Finaluri cu totul

Fericite.

  

Eu calc de două ori

Şi pier o dată.  

Iar el, dându-şi fracul pe spate,  

Cască a monotonie.  

În zilele de duminică

A moarte.

  

  

Să mori de cancer a fost şi va rămâne o plăcere.

The Tea Set III

Câteva ceasuri de alamă se frământă nervos.  

O pereche ceva mai răsărită ne veghează somnul fără sfârşit,  

Uneori  

Împerechiindu-se.

  

Cifra un spre zece  

Mă urmăreşte de patru  

Luni sau  

Mai bine.

  

  

Orele curg - o femeie mă caută

Cu lumânarea.

The Tea Set II

Douăzeci  

şi  

şapte  

iunie - dimineaţa

  

  

Flori mari, de mormânt,  

Muşcă din pântecele unei fete virgine.

Creierul meu va vrea să iasă puţin

La aer.

Să spulbere câteva avioane,

Câteva mici furtuni,  

Să împrumute câteva  

Culori.

  

Grupuri de păsări  

Cu nume nou,  

Îmi fac primirea mai ceva  

Ca lui Stephen King.

Tâmplele mi le vopsesc în mov.

Poate aşa voi scoate dintr-un buzunar

Un mic stilou cu care să pun capăt visului început  

Acum.

The Tea Set I

Oamenii vor să ştie  

Aceleaşi lucruri.  

Oamenii nu vor să ştie

Mai mult decât ştiu.  

  

Ograda de lângă are un trip tare!

Mason şi Waters fac mişto de Gilmour şi Wright

Printr-o alianţă  

Ad-hoc.

  

Vor fi evacuaţi.

Vor sta pe străzi, pe poduri cu risc.

În hoteluri pline de îngrijitoare bătrâne  

Şi singure.

  

  

Cât arde un chibrit?

Cele două turnuri

Turn din Berlin, vreau să te iau de ultimul suspin.  

Vreau să te iau cu mâinile de mim  

Şi să te duc în camere ce te trimit

Înspre afară.

  

Turnul din Copenhaga suferă de frig.

Tânărul rus doreşte-o cană goală pe deplin.

Eu mă las în braţele ei.  

Eu mă las în amintirile ei..

Şi-ale tuturor.

Ale lor,

Ale mele,

Ale lor,

Ale mele iar.

Şi cred c-o să trăiesc într-un pahar

Tu, toartă-ncolăcindu-te,

Mă vei ucide, poate, iar (x8)

G.

Pentru fiece moment de luciditate,  

O făptură din lumea de jos,  

Îmi toarnă un vers

De-a-ndoaselea.  

  

Pentru fiecare cuvânt conştient apăsat,

O făptură din lumea de sub tine,  

Îmi scutură ploile, stropind

Care-ncotro.  

  

Pentru fiecare dâra de lacrimi,  

Pentru părul despicat, apoi tuns,  

Pentru o mână ruptă,  

Pentru luni de spital,  

Asistente singure şi nopţi cu cărţi de critică la tâmplă.  

  

Pentru că lumile noastre stau încă împreună, deşi  

Şi-au delimitat cu precizie zonele

De influenţă.  

Pentru că nu mai găteşti doar ca nu cumva

Mirosul să ajungă

Şi aici.

  

Pentru că ştii, mirosurile au

Ceva aparte.  

Pentru că şi tu ai.  

Pentru că şi eu am avut.  

  

Pentru fiece moment de luciditate,  

O făptură din lumea de dincolo....

Ochiul ce nu se-nchide niciodată

Uneori ai vrea ca din maldărul de poveşti să faci o casă lângă mare

Şi să le-ngropi pe cele triste jos, să uiţi.  

Drumeţul s-a-ntors.  

Mulţi l-au hulit.  

Te uiţi la el şi muţi ceva pe tabla ta de şah.

Mă sfâşie să văd că-s toate-ntr-o culoare.

Câmpuri de mac cât vezi cu ochii-mi amintesc de ea.

Doar mori de vânt.  

Aşa se moare?

  

Savoarea e pe-un leagăn la apus.

Vin alb, mai nou, un soare ars lovit în coate,  

Un tânăr ce iubeşte istoria...

  

Rupe-mi memoria în particule mici.  

Ce zici?  

Frici?  

Copiii mici îţi râd în faţă.  

Bătrânii numără mereu aripile îngerilor...

Vindecă răni din pomul roditor cu compresele sfinte

Şi lasă-ţi sufletul să răsară

Ca un curcubeu

Uscat de ultimul părinte.

  

Savoarea e pe-un leagăn la apus.

Un tânăr ce iubeşte  

Istoria.

E vremea viselor I

Cea mai frumoasă parte din mine plantează în braţele voinicilor

Vicii despre trezirea la viaţă.  

Cea mai frumoasă parte din mine mizează pe zâmbete

Fără sfârşit.  

  

Descânt şoaptele cu ajutorul picurilor învingători.

Înfund porii tineri cu zile şi mai frumoase.

Uimirea unui copil, cu încrederea unui sceptic readus pe calea

Dreptăţii.  

  

Azi m-am iubit cu ploile,  

Iar ploile s-au iubit, pe rând,

Cu fiecare parte  

Din noi.

Marea ascunde, în marea ei bunătate, cadavre cu iz de dorinţă.

Potrivim în versuri cât mai mici,  

În rânduri scrise, fără pic de ruşine,  

Cu literă mică.

Potrivim colţuri şi culori în

Cel mai vândut joc din toate timpurile.

  

O să ne ia o furtună.

O să fie cu turle şi trâmbiţe,

Cu mimi şi alte ciudăţenii împrumutate

De la circ.

  

O să mi te amintesc suflând în valurile sincere

Dintr-o ceaşcă de ceai,

Poate citind ceva,

Vrând să m-anunţi

Că ne-am dus dracu.

  

Nothing compares...

Nothing compares...

  

Închid ochii într-un  

Să o luăm de la capăt!

Amintiri din epoca de aer...

Ne dăm, doar seara, frâu unei sincerităţi  

Ce ar putea ucide -suntem convinşi- aproape orice nou

Venit în bârlogul nostru.

  

Cu mişcări dintr-un cod încă nescris,

Dezbatem despre cum am fi putut să reuşim,

Despre cum am fi putut face o figură

Frumoasă.

  

Acelaşi dulăpior, mereu cu vorbele la el,

Tună şi fulgeră fericit că ne are

Alături.  

Într-o după masă am văzut că dulăpiorul nărăvaş

E femeie.

  

Stricăm atât de previzibil totul ca după modelul unui domino.  

Fantoma din gurile lui face glume pe seama

Vecinilor ce încarcă de zor linile de urgenţă,  

Genţile şi toate celelalte geamantane,  

Pentru a se muta, cât mai repede cu putinţă,

Undeva pe lună.  

  

Acolo pământul e mai ieftin şi mai roditor.  

Acolo tonomatul poate să pună ce muzică

Vrea el.

Acolo fetele se lasă greu.  

Acolo...    

  

Am fi crezut -ni s-a spus-

Mai degrabă într-o existentă la microscop.  

Cu gânduri, aşteptări şi dorinţe microscopice,

În care ploaia durează de patru ani, unsprezece luni şi patru zile.

  

Totul  

Pentru o urmă

De noroc.

Făuritorul de vise

Printr-o fantă ne-nfruntă cu patos şi parcă

Îl văd cu-alţi ochi decât ai mei.  

Mirosul acru, florile de tei, păsări ce vor să strice cuibul păcătos.

  

Mă-mpuşcă-n piept,  

Înnoadă-o coastă,

Râd, din carnea mea

Eva e o pierdere  

De vreme.

  

E prea târziu şi-mi geme pe sub piele,

Pe sub oase boeme îmi umblă,

Nimeni nu ştie.  

Îmi călca pe pedalele inimii să mă grăbesc.

Scobesc în cărţi şi nu găsesc nimic.  

  

Risipim bobi mari pe străzi să pară că din noi  

Răsare viaţa.

Doi porumbei îngurgitează tot.

  

Privind-o printr-o fantă încep să cred

În Dumnezeu.

Poruncitor îmi săpa-n braţe gândul cu

Ridică-te

Si mergi!

  

Magii şi-au tăiat craca

De sub picioare.

De soi

De soi sunt liniile mai vechi,

De soi sunt micile deschizături,

De soi sunt sânii ei îmbietori,

Genunchi şi scânduri sunt de soi.  

  

De soi se mai numesc şi-acei,  

Ce vin la poarta ei să-i bată jurământ.  

Îi bat în palme câte-un cui,  

Ea sângerează până jos.  

  

Întorci tavernele pe dos,  

Căutător al vremurilor lui.  

De negăsit e corpul, între dinţi

De rinoceri bătrâni l-au căutat.

Din turn

Zorul zoreşte cuvintele în ţinte de câte trei milimetri,

Fatiţa-şi stinge chibriturile, iar noi suntem atât de goi.  

Iar noi suntem atât de uzi,  

Iar noi suntem atât de noi lumii acesteia de muribunzi.  

Iar ei ne sunt cuminţi, acum

Mai pierd o dată la barbut.

(Iar noi?)

Semn de carte

Fier pe fier,

Trenurile mor,

Degetele dor, ne uităm

La meteo.

  

Îndurarea poate avea un guleraş fără reproş.

Ea, o amabilitate searbădă.

În primul sezon am crezut că vom pieri  

Fără urmă.

  

Vinul bun se vede decuseară.

Ideile de pe vinil stau cu picioarele pe masă.

Transa e micul scop imaculat.  

Se judecă dansul la bară.  

  

Arbole genealogic şi-a luat un scaun de pescar.

Epilarea cu ceară e descoperirea secolului pierdut.  

Bătrânii stau pe prispă, fetele stau picior

Peste picior.

  

Statuile se văd la faţă duminica.

Epistola a doua

Am prins puţin răgaz, iar nu-s atenţi, iar eu port în braţe o teamă mai mare decât mi-am imaginat că există.

Închid din ochi la fiecare fulger însoţit de zgomotele ce ne amintesc de Noe şi corabia lui.  

Mă tot întreb cum s-a putut, cum s-a înfăptuit.  

Avem aici pe cineva care-a citit din scoarţă-n scoarţă tablele sfinte.  

Când nu mai ştiu să mă păzesc îl rog şi îmi recită din memorie câte-un psalm.

E tare bun, dar singur ca un cuc zgribulit într-o pădure străină de el.

Mă tem de stropii ăştia iuţi şi mici, ce parcă vor să-mi fure atenţia.  

Şi-acum, când scriu, gândesc că-n orice timp un paznic îmi va lua hârtia dintre mâini

Şi mă va judeca cumplit pentru curajul meu.

  

Sunt eu, nu ai niciun motiv să te-ndoieşti.  

Azi mi-e frică de ploaie.

Prima epistolă

Durerile scrisului meu bat drumurile facerii la fiecare câteva secunde, pe când tu

Se poate să fi ieşit din Groapa Marianelor printr-o bulă de aer.

Durerile scrisului meu se opresc ca cel mai plăcut dintre clişee în cerul gurii şi-al lui Dumnezeu,

Căruia cred că nu-i mai aparţin.  

Nu pot să ştiu când mă vor lăsa afară din ospiciul viselor,  

Dar îţi scriu sperând s-o primeşti,  

S-o deteşti din străfundul pielii tale acum de neatins,  

S-o guşti măcar o dată pe zi.

Flori la mormânt n-am să mai vreau.

Am reuşit să colectez de la tine câteva alergii cu care mă fălesc grozav noilor mei colegi

De necredinţă.  

Să scoţi la aer în fiecare zi firele de in pe care le-am ataşat mai jos

Şi să duci cactusul la plimbare, pe ploi mai ales.

  

Am să-ţi mai scriu,  

Acum mă cheamă la numărat.

  

Cu regret,

Un om fericit

Somn IV

Vântul oferă bătăi încete peste umăr în seri de secetă  

Când ea necesită atât de multe...

Un mâine poate fi gândul de pe urmă

Vocea tatălui meu sorbind cuvinte mici, repetandu-se,

O maşină a timpului,

Sexul umed şi un telefon zornăind,

Îmi fac felul.  

  

Suntem în acelaşi an o mie patru sute patruzeci şi patru.

Somn III

Vreascuri nu mai vor să ardă şi plângem pe tâmplele lor

Cununa de floare a flăcăului se-nmoaie sub greutatea ploeapelor ei

O linişte debordantă nu va fi niciodată de-ajuns

O moarte cu trăgaciul aparte va scoate sigur câteva liniuţe pe ecranul cu viaţă

Descopăr o lume o dată cu schimbarea la faţă a Mântuitorului care se uită prelung

Unul mai scund crede că l-au ajuns anii şi că-i e greu să ne mai recunoască

Porţile-s ferecate de ciudă, dar se intră uşor

Pe fereastră...

  

Rog crăiasa prezentului meu  

Să mă trezească!

Somn II

Greu e pasul păstorului pustnic

Greu e saltul soarelui strălucitor

Greu e fructul frumos, falindu-se

Greu e ţipătul tandru, trezindu-se

Greu e piscul părăsit primăvara

Greu e cumpătul căpătat curând

Greu e carul crezându-se câştigător

Greu e arcul atunci ascuns

În memoria iubitelor mele...viitoare

Ar trebui să ştiţi, dintr-o raţiune care-mi scapă,

Îi semănaţi sau ea

Seamănă tot mai mult cu voi.

Ştiţi povestea picăturilor ce au fost uitate de zâmbet?  

Amănuntele constituiau jocul nostru prefrat, pe care, însă,

Nu ni s-a mai dat niciun brevet.  

De ce?

Pe ce punem pariu că n-o să te ridici?

Şi am rămas fără să-ntreb.

  

Şi dacă ne vom arunca acum,

Ne mai rămân, cam câte vieţi?

Numărătoarea o pierdeam mereu,  

Noroc c-aveam câte un carneţel în care ne notam

Tot câte-o moarte ce ne-ntâmpina

Cu foi de rouă tremurând.

  

Le alegeam pe loc de multe ori,

Sau, alteori, ne orientam după un calendar

Cu câţiva ani mai vechi.  

Mi-aduc şi-acum aminte, 2000.

Cum poţi?

Poate aşa se face că a dispărut..

  

Şi dacă te salvez acum,

Cum o să pot, cum o să poţi?

(Ma tem ca într-o zi

Să nu ne uite şi pe noi.)

Declin

Şi ningea în neştire.

Şi ştiam c-ai să vii.

Dar devreme ce ochii sticloşi s-au deschis,

Am rămas să petrec lângă ei nemurirea.

  

În vreme de pace, copiii-s puţini,

Iubiri sunt timide

Şi oamenii mor  

Neştiuţi.

  

În vreme de pace colorăm  

Paginile cu albastru

Şi, uneori,

Cu verde.

  

Pădurile-s mici.

Pădurile nu cresc.

Pădurile.

Fredonăm a moarte... -cantabil-

Mă simt singur

Ca stelele din...

Mă simt singur

Castele din...

Mă simt singur

Şi stele vin...

  

Hai,  

Mi-ai zis.  

Hai,  

Ştiu precis ce vrei.

Hai,  

Şi-am scris cuvinte (rebele ce fug) goale pe nisipul ei.

Aşa am ajuns.

Pe plaja ce fură în zilele singure  

Câte-un apus.

De jos în sus ne uităm pentr-o vreme,

Şi scuipăm o ultimă colană  

A infinitului.  

Brâncuș ne salută, râde,  

Îl rugăm să ne cânte ceva.

Pântec cald.  

Calm aş putea să mor

Sau aş putea să cred fructele crude,  

Pământuri ce cad în rotirile lor...

  

Pe mine mă cheamă...

Am venit să vă zic...

Poezia-i greoaie...

FEMEIA

Nu există...

  

(Furtunile lasă-n călătoriile lor urlete ale trecutului meu.)

ZAR

Într-un zar se-odihnesc,

La orice rotire,

Un tată, o mamă, un prunc nou-venit.

De soare răpuşi, aşteptând şi rugând,

O mână să-i ia şi să-i ducă departe.

Probabil că somnul s-amâne din luptă,  

Din săbii,din sânge, din scuturi de gumă,  

Din negrul mormânt aşezat, din cunună.  

Căci văd cum se roagă părinţii şi pruncul,  

Cu lacrimi în colţuri de ochi vineţii,  

Cu gânduri mai bune, blândeţe aşteaptă.

Eu văd şi nu pot

Şi nu pot şi văd iară.

Într-un capăt de zar se-odihnesc prea cuminţi.

Dimineaţa, la prânz, uneori chiar şi seara,

Un tată, o mamă,

Suspină pe rând.

Neputinţa răspunde.

Pe mine mă dor plămânii-a uitare,  

Mă dor şi copiii ce nu i-am născut,

Nu cer biruinţă, poate-atunci, în cădere,

Cer braţele cele mai mici şi mai vii.

  

Aruncat de pe cruce, scuipă-voi probabil,  

Cuvintele mele din fălci şi gingii,  

Ca o plantă crescută pe câmp la-ntamplare,  

Mă dau întrebării, minciunii mă dau, vreau să ştii!

  

Să creadă în mine de-odată tot burgul,  

Oraşul ascuns în tăceri, în beţii,  

Să cadă pe rând, apoi, toţi păcătoşii,  

Împinşi din greşeală-ntr-o ultimă zi.

  

Să plângă, erau, pe cuvânt, toţi, aproape,

De visul ce greu poţi să-l ai şi să-l ţi,  

Să plângă, puteri nu mai am,

Plec departe...

  

Mă iartă, mă ştie,

Am ucis peste legi.

Mă iartă, mă poartă,  

Mă număra bine...

  

Sunt eu! Mă dor inimi, genunchi,  

Mă doare cuvântul!  

Din cartea cu lacrimi ce poţi  

Să culegi.

  

Dovada dureri-ncepute de-odată,

Dovada durerii, aud şi tresar.  

Dovada-mi ce-o caut nu vrea, nu se măsoară  

În zâmbetul clar.

Una scurtă

Trucuri despre viaţă,  

Îmbrăţişări închise ermetic -  

Zbor cu o singură aripă.  

  

Trucuri despre fugă,  

Apă vie vândută la bucată -  

Cred c-o singură mână.  

  

Baghetele sunt moi de somn,

Soarele cască peste privirile lor,

Am învăţat să trag

Cu ochiul.

  

În finalurile proaste,  

În oamenii căzuţi,  

În iubirile

Răscumpărate.

Jurământul galben - III. R.E.N.

Şi totuşi, cine sunt să-ntreb,  

Şi totuşi, cine sunt să vreau (să sar,)  

Să-ncap în ultimul tău buzunar,  

Să mă arunc de peste şinele de tren..?

  

Ceri tot, eu cern cuvintele la moară,

O doamnă-n papuci şi capot îmi cere să fug de la ei.  

Îi spun să-nchidă ochii larg,

Mă mai gândesc...

  

Reper îmi dă numai parfumul ei,  

De piele neacoperită cu nimic.  

Parcă mă văd stând şi păzind  

Maldăr necopt de cărţi şi un ibric.  

  

Citeşte mult şi-acum,  

Doar că pe ea, n-o mai citeşte nimeni.  

Stă cu potopu-n urma ei,  

Aşteaptă inc-o zi de vineri..

  

Unde-o să fi la strigătul ce am să-l las

Pe margine de bar, nu ştiu.

Unde-am să fiu?

Cobor după abecedar.  

Perechi

Căutarea nu începe în singurătate,  

Ci doar în jurământul dintre doi.

  

Ploi am iubit de când aflat-am cum suflă cuvântul,

Fără să ştiu întruna ce va fi.

  

Deschid o literă sub care să ne punem gândul,

Pentru seri lungi de secetă ce vor veni.

  

Pentru cântări în care inima descreşte,  

Lăsând loc sufletului oamenilor goi.

  

Pentru iubirea care ne iubeşte,

Pentru asemănarea dintre noi.

Urare

Pierd din vremuri aur, mine,  

Ce-au aparţinut odată,  

Marelui baron ce ţine

Loc de-o soartă mai curată.  

  

Tu, întreabă-mi poezia,  

Ce spunea-n cuvinte rare,

Unde-s chei şi unde poartă,

Ce ne poartă spre uitare.

  

Ce ne ţine-n frâu de, oare,

Vom fi liberi, mă întreabă?

Vom fi mai cuminţi în lupte,

Mai curaţi lovind cu spadă.

  

Pierd, primesc, e o femeie,

Tu, să-mi întrebi poezia,

Ştie despre ce-mi descheie

Doar în lume fantezia.

  

Neputinţa o arată,

O lovesc cu o oglindă.  

Cade lată-o săptămână,

Nu mai ştie cum să mintă.

Ţie...

Iartă-mi graba şi păcatul,  

Iartă-mi răul şi uitatul

Câş în strane ce mă dor.  

  

Iartă-mi că îţi iau căscatul  

Rupt din inimi dulci de sare,  

Ce răsare dimineaţa şi apune

Într-un dor.  

  

Uite-mi ochiul, ce povară,  

Uite-mi mână mea de om,  

Uite-mi gândul ce îşi zboară

Aripile-n poligon.

  

Uite, spun copii şi neamuri

Mult mai vechi, parcă mai crude,  

Eu cer neuitare-n ramuri,  

Flori şi mare peste scânduri.

  

Iartă-mi cuvântul cu noduri

Şi nesacrul, te rog, iartă-l,  

Iartă-mi umilinţa, Doamne,

Sunt un om scăpat de farduri.

40 de hoţi plus 1...

Covor de brumă înstelat,  

Dă-mi poala ta să plâng o lacrimă străină.

Dă-mi haina ta uitată în hamac,

Dă-mi voie să trăiesc o nouă vină.  

  

Cu frica-n sânge şi în sân,  

Am trecut munţi cu vârfuri mai înalte,  

Ca noua urmă de creion,  

Cu aspiraţii aberante.

  

Ce somn mă roagă şi mă ia cu el,

Iar eu vreau să mă-ntorc după o strângere de mână,

Mă târâie pe-alei ce nu le mai cunosc,

O, tu, atât de tânără stăpână!

  

Covor ce-ţi se spune fermecat,

Hai, du-ne şi pe noi,

N-avem să-i cerem lui nimic,  

Poate va vrea chiar el ceva din ce putem doar noi să ducem la sfârşit.

Prietenul din strada mare

De ce toate oraşele mari au nevoie

de ceasuri?...

(...)

  

Ceasuri extinse grozav  

pe gardurile fără părinţi.

Pe gurile fetelor, pe

dinţi.

  

Ceasuri îmbrăcate elegant, ceasuri

cu bretele.

Din ele ce-a rămas, întreabă un pitic

de căutari pătruns.

  

Chiar am nevoie de-un răspuns,

altfel voi scrie un poem;

Şi-o să-l arunc pe gura de la tren,  

cu tot cu mofturile lui.

Cu tot cu hainele din piele,

ce-i ţin de cald şi de urât.

  

De întristare şi-l păzesc

(de rele)...

Ripostă

Eu nu-mi întorc din mădulare,  

În nicio zi,  

Deloc -

Am fost

Uitaţi pe-o insulă târzie,  

Am fost sculptaţi de-o mână ce şi-a ros

Cu anii mâinile de-a-ntregul.  

Am fost furaţi, vânduţi în zile calde,  

Nu am la mine niciun ban.

Eu nu-mi întorc din mădulare,  

Eu nu întorc la nepăsare  

Din cadran.

Perechi pierdute - III. Acord

Plâng pori mai vechi, privind

În sticle ce vorbesc numai cu noi.  

Vând doamne ale nopţii flori,

Am vrea pe toate să le dăruim.  

Relele toate azi se năruiesc,  

Fântânile sunt pline până la refuz,

"Difuz" nu are dublu înţeles.  

Aştept să cadă limbile din ceas la locul lor,

Fiinţe ale cerului să ne avânte-n gol.

Azi toţi castanii înfloresc.

Perechi pierdute - II. Copilul...

Copilul s-a ascuns în piei de oase reci,

Într-un ungher scapat heruvimi.  

(Nu poţi să pleci prin uşile de zbor.)

În toiul verii mă cobor,

Din rai ţesut cu fericiri lumeşti.

Avem a sta o vreme pe pământ,

Avem a ne privi în ochi,

Putem acum să nu ne mai iubim?

Perechi pierdute - I.Din dor (de nou cuvânt)

Din dor de nou cuvânt,

'mi-ndrept tăcerea către voi.

Încet, dar sigur, în nevoi

Mă scald atât cât pare cuvenit.

Din ploi de rând mă mai hrănesc,  

Din pagini arse-n jurământ.

Mişcări ale paradei ce se-ascunde între noi,

Au darul de a ne trezi în fiecare zi.

Întorc moneda,  

Figura de leu mă-ntrabă dusă de un ultim vânt:

Ce cugetare ai

Să ne repeţi?