Vor fi trecut doi, trei, poate cinci ani,
Atunci când, în drumul meu spre casă (spre casa mea cea nouă!)
Te voi găsi pe asfaltul îngheţat,
Răsuflând numai printr-o porţiune, -de sus, atât de greu de sesizat-,
Cea acoperită de trupul tău.
Un trup de femeie cu responsibilitati.
Linia spre dreaptă de pe gâtul tău, de exemplu,
Arată că nu-ţi mai lipeşti bileţele pe frigider,
Că nu mai cumperi nimic de la magazinul de-alături,
Că ieşi prea rar...
Un suflet de copil uitat în provincie
La nişte bunici ce s-au ales, după voia lor,
Cu-n mic Alzheimer
Şi-o moştenire greu de gospodărit.
Ai în îngrijire un animal de casă.
Poate, un hamster alergând în interiorul unei rotiţe cu simfonii.
Tu cu ce te-ai fi dus la Balşoi?
Eu aş fi mers la mine c-o fiţuică pe care să scrie
"Aici odihneşte George Enescu".
Dar Balşoi e departe, iar corpul meu zvacneste la fiecare
Cinci secunde ca un tren pe cărbune.
Cineva mi-a vândut zilele trecute un pont bun.
Cu ultime puteri te îngrop în zăpadă, apoi
Dacă mai este loc,
Mă cuibăresc şi eu.
Aşa, nici îngerii n-au ochi
Să ne mai vadă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu