Ne dăm, doar seara, frâu unei sincerităţi
Ce ar putea ucide -suntem convinşi- aproape orice nou
Venit în bârlogul nostru.
Cu mişcări dintr-un cod încă nescris,
Dezbatem despre cum am fi putut să reuşim,
Despre cum am fi putut face o figură
Frumoasă.
Acelaşi dulăpior, mereu cu vorbele la el,
Tună şi fulgeră fericit că ne are
Alături.
Într-o după masă am văzut că dulăpiorul nărăvaş
E femeie.
Stricăm atât de previzibil totul ca după modelul unui domino.
Fantoma din gurile lui face glume pe seama
Vecinilor ce încarcă de zor linile de urgenţă,
Genţile şi toate celelalte geamantane,
Pentru a se muta, cât mai repede cu putinţă,
Undeva pe lună.
Acolo pământul e mai ieftin şi mai roditor.
Acolo tonomatul poate să pună ce muzică
Vrea el.
Acolo fetele se lasă greu.
Acolo...
Am fi crezut -ni s-a spus-
Mai degrabă într-o existentă la microscop.
Cu gânduri, aşteptări şi dorinţe microscopice,
În care ploaia durează de patru ani, unsprezece luni şi patru zile.
Totul
Pentru o urmă
De noroc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu