Urare

Pierd din vremuri aur, mine,  

Ce-au aparţinut odată,  

Marelui baron ce ţine

Loc de-o soartă mai curată.  

  

Tu, întreabă-mi poezia,  

Ce spunea-n cuvinte rare,

Unde-s chei şi unde poartă,

Ce ne poartă spre uitare.

  

Ce ne ţine-n frâu de, oare,

Vom fi liberi, mă întreabă?

Vom fi mai cuminţi în lupte,

Mai curaţi lovind cu spadă.

  

Pierd, primesc, e o femeie,

Tu, să-mi întrebi poezia,

Ştie despre ce-mi descheie

Doar în lume fantezia.

  

Neputinţa o arată,

O lovesc cu o oglindă.  

Cade lată-o săptămână,

Nu mai ştie cum să mintă.