Vreascuri nu mai vor să ardă şi plângem pe tâmplele lor
Cununa de floare a flăcăului se-nmoaie sub greutatea ploeapelor ei
O linişte debordantă nu va fi niciodată de-ajuns
O moarte cu trăgaciul aparte va scoate sigur câteva liniuţe pe ecranul cu viaţă
Descopăr o lume o dată cu schimbarea la faţă a Mântuitorului care se uită prelung
Unul mai scund crede că l-au ajuns anii şi că-i e greu să ne mai recunoască
Porţile-s ferecate de ciudă, dar se intră uşor
Pe fereastră...
Rog crăiasa prezentului meu
Să mă trezească!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu