Am prins puţin răgaz, iar nu-s atenţi, iar eu port în braţe o teamă mai mare decât mi-am imaginat că există.
Închid din ochi la fiecare fulger însoţit de zgomotele ce ne amintesc de Noe şi corabia lui.
Mă tot întreb cum s-a putut, cum s-a înfăptuit.
Avem aici pe cineva care-a citit din scoarţă-n scoarţă tablele sfinte.
Când nu mai ştiu să mă păzesc îl rog şi îmi recită din memorie câte-un psalm.
E tare bun, dar singur ca un cuc zgribulit într-o pădure străină de el.
Mă tem de stropii ăştia iuţi şi mici, ce parcă vor să-mi fure atenţia.
Şi-acum, când scriu, gândesc că-n orice timp un paznic îmi va lua hârtia dintre mâini
Şi mă va judeca cumplit pentru curajul meu.
Sunt eu, nu ai niciun motiv să te-ndoieşti.
Azi mi-e frică de ploaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu