ZAR

Într-un zar se-odihnesc,

La orice rotire,

Un tată, o mamă, un prunc nou-venit.

De soare răpuşi, aşteptând şi rugând,

O mână să-i ia şi să-i ducă departe.

Probabil că somnul s-amâne din luptă,  

Din săbii,din sânge, din scuturi de gumă,  

Din negrul mormânt aşezat, din cunună.  

Căci văd cum se roagă părinţii şi pruncul,  

Cu lacrimi în colţuri de ochi vineţii,  

Cu gânduri mai bune, blândeţe aşteaptă.

Eu văd şi nu pot

Şi nu pot şi văd iară.

Într-un capăt de zar se-odihnesc prea cuminţi.

Dimineaţa, la prânz, uneori chiar şi seara,

Un tată, o mamă,

Suspină pe rând.