marți, 29 iunie 2010

Cântec către mare

Sunt umbra mea din nevoie de cuvânt,
Sunt un copil plângând.
Plecaţi pe ogoare, nu mai vine
Nici ea, nici el, nici toţi care-au plecat,  
Lăsând în geamantanul vieţii un ac
Să coacă poveşti
Cu finaluri cereşti,
Cu uitări şi creşti,
Cu păsări şi peşti cu care ne hrănim,
Cu apă transformată-n vin....
  
E un an prea lung pentru voi, e o moarte.  
E un an prea lung pentru voi, e o carte.
  
Refrenele se ard la foc de tabără.  
Am o cutie ce învie la răsărit,  
Un şarpe învăţând dânsul de tango..
Un pierde-vară îmbrăcat în haine maro.
  
Stau cu zilele în mormânt,  
Stau cu zilele şi le cânt,
Stau cu zilele în mormânt,
Stau cu zilele şi cuvintele-mi
Se frâng. (x2)  
  
Aş vrea să mă găsiţi...
Şi-aş vrea să vă găsesc,
Aş vrea să nu mă vreau nimic,
Aş vrea din colţul lor, marea nu ştie ce zic!
  
Stau cu braţele desprinse
Într-un surâs acum prea scund.  
Se-ascund faptele bune cu capul în pământ
Şi-ajung în raiuri vopsite de jumătate..Pe cuvânt!
  
Vrei o soartă,
Vrei o nouă hartă. (x4)
  
Hai dă-o p-aia dreptă...(x8)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

empty

sunt un templu plin de carii sunt un medic care cară pelerina ploaia ochii am fost zidul și lumina treci peste treci peste pod animalul aște...