#

în nopți în care pare că nu se mai face dimineață

poezia pare inutilă

po pleacă pe drumul valurilor

văd tot felul de semne

iar el nu mai zâmbește înapoi

trec un pas peste apă

trec un ochi peste cer

nu văd

nu mi se aud țipetele

reașez obiecte la locul lor ca într-o iluzie

călăresc, adun sâmburii 

cuvintele mele nu mai aduc pacea

ce om

ce bucată de om

câte piese fac un peisaj ca ăsta

și în cât timp se va dărâma podul ăsta făcut din lemn topit

aud trompetele

le aud din depărtare

aud câteva voci mici 

cei rămași dansează ambiguu

adună resturi și cântă precum o pasăre

nu mai am pe nimeni, zice ea

și caută alte flori mici după care să se ascundă