marți, 25 noiembrie 2025

#

un muntișor urcat de o fetiță roșie
de o fetiță gri
pe care nu o înțeleg, dar o plac
pe care o iau cu mine să călătorim 
de lângă care nu vreau să plec

îmi spune că asta nu e iubire
caii se opresc toți în fața ei și îngenunchează în liniște
spune că am lovit-o
poate am făcut asta, fără să vreau
ochelarii mei au lentile groase și vechi
și văd atât cât pot să vadă
îi mai curăț, privesc din nou

no i don't wanna fall in love

fetița plânge
acum îi e rău 
și îmi e și mie
nu ne mai pasă de greșeli
fiecare e acum în acvariul lui micuț
înfășurat în tristețe și păreri de rău
de noi și noi oameni pe care acum nu știm cum îi cheamă 

ce ochi
ce inimă
nu sunt un băiat rău 
sunt obosit
și te port cu mine pe oriunde merg

scriu dor cu un nor
văd doar eu
scriu dor cu un cântec
aud doar eu
respir
aud doar urechile mele
scriu dor cu un nor
văd doar eu
scriu dor cu un cântec
pictez cu pensule scumpe și plâng peste
ușor și ascuns
în orașul meu
în patul meu simplu

caut un final care să te merite
nu am
scriu 
așteptând să plouă 
să mi se vadă și mai bine ochii
și strigătul care acum ajunge în burta mea plină de singurătate
și de pești lăsați singuri

să nu te superi
pe tristețea asta
am ochii grei
și aud pe cineva spunând
gata, gata
e totul bine
hai să bei apă
și să dormi măcar cât un salt de iepure

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

#

scriu să uit și uit ce scriu tata era vizitiu ochiul orbului târziu fiert ascuns vorbit în viu sunt sera animalele seara cartierul  sunt vic...