linii

visez la bani dar tot ce văd e iar nimic în pumnii mei nu țin nici fluturi nici omizi
vrei să te-ntinzi limba nu te ajută din nou mesteci zeci de cărămizi
se-aude iar țipând dup-ajutor tu scriitor ea privind ochi în ochi coșmarul viselor
click și se face dimineață amintirile sunt tot cu tine tu în trecut din absolut în absolut 
iluzia asta nu e libertate dacă ești rebel sau ești închis în tine-i tot aceeași moarte
te vezi când leu când clovn și iar scrii pe hip-hop și iar îți pare rău
balena înghite în felii mici tristeți și frici 
tu când vei avea curajul să mergi până la capăt
nu te-așteaptă nimeni gara-i goală nu conta pe mine
echilibru mă reconstruiesc vorbe se-aud tot mai încet frica ta iese des din cerc
plec pe-un armăsar fără să impun direcția am ajuns tu unde ești acum

începi să pricepi poemul văzând că nu există capăt
ca orice final e doar un truc mărunt gata să-ți spună că viața e doar alb și negru
când de fapt pâlpâie în același ritm cu tine
în palete diverse înainte să gândești înainte să-ncepi să-ți dorești
te așezi pe liniile de tren și-ncepi să suflii auzi toba mare
copii carora li s-a luat tot dar încep să calce cu picioarele lor

a fost ora douăsprezece parkinson
seducția sedativelor 
iluzia că ceea ce nu ai e mult mai potrivit pentru tine soldat