dans

în bordelul mov acolo ne-am găsit
în bordelul mov acolo ne-am rănit
în bordelul mov am invățat să cer
în bordelul mov m-am văzut drept sub cer
am plonjat 1-1-1-2
rezistent la ploi acide și la urâtul din mine
am o oglindă-n care văd adevăr adevăruri eliberatoare

la etajul de deasupra cineva trece prin pereți
baieți beizmetici cer certificate curate
te privesc parte-n parte până-n nestemate

eco prinde-mă tu în brațele tale mari 
în colții tăi de elefant empatic
paianjenii croșetează conștiincios pentru sfârșitul lumii

boooom

carnetul de norme
picioarele tale
o ascunzătoare
ani peste
o să mă recunoști

aud două coarde cântând ceva
ăsta nu mai e sfârșitul lumii lui de catifea
pazea
sobrietate
linii necurate
adolescență cu de toate
cine să râdă de convoi
uite au haine ca și noi

carnaval

am venit să mă fac varză
privește-mi întregul izmenele și jegul
mă piș pe reguli doar atât îmi mai rămâne bani și de iluzii și de pâine
limita e zmoala și balta din care ne-am născut cu totii ce serbare
cine zboară-acum deasupra pulă pizdă kamastra
cad isterii pe podea 
cine te-a chemat și ce faci cu seringa mea
stacojiu se-aud regrete cine să le-mbete 
cinez și cu mine și cu fete
trec peste ca uitarea strâng din maxilare
eu-am venit să te vad pe tine nu-mi pasă de mare
spovedanie spovedanie curge sângele din gură zbor pe sanie

linii

visez la bani dar tot ce văd e iar nimic în pumnii mei nu țin nici fluturi nici omizi
vrei să te-ntinzi limba nu te ajută din nou mesteci zeci de cărămizi
se-aude iar țipând dup-ajutor tu scriitor ea privind ochi în ochi coșmarul viselor
click și se face dimineață amintirile sunt tot cu tine tu în trecut din absolut în absolut 
iluzia asta nu e libertate dacă ești rebel sau ești închis în tine-i tot aceeași moarte
te vezi când leu când clovn și iar scrii pe hip-hop și iar îți pare rău
balena înghite în felii mici tristeți și frici 
tu când vei avea curajul să mergi până la capăt
nu te-așteaptă nimeni gara-i goală nu conta pe mine
echilibru mă reconstruiesc vorbe se-aud tot mai încet frica ta iese des din cerc
plec pe-un armăsar fără să impun direcția am ajuns tu unde ești acum

începi să pricepi poemul văzând că nu există capăt
ca orice final e doar un truc mărunt gata să-ți spună că viața e doar alb și negru
când de fapt pâlpâie în același ritm cu tine
în palete diverse înainte să gândești înainte să-ncepi să-ți dorești
te așezi pe liniile de tren și-ncepi să suflii auzi toba mare
copii carora li s-a luat tot dar încep să calce cu picioarele lor

a fost ora douăsprezece parkinson
seducția sedativelor 
iluzia că ceea ce nu ai e mult mai potrivit pentru tine soldat