floare înăuntru
cub rubic apasă peste
cine știe cine s-a mai rătăcit în pădurea asta înaintea noastră
tălpi mari păsări văzând de ale lor dar și de ale noastre
într-o vară am construit o casă și-un aro din plastelină
și-am stat acolo să fi tot fost câteva secole
după-amiaza coboram în oraș să vedem oamenii
să râdem să mâncăm
cerbul ne știa pe de rost
iazul era încă plin cu multe feluri de pești
tu îmi vorbeai frumos
acum faci la fel
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
<3
RăspundețiȘtergere