there is no spoon

e 4:21
latră
pare la fel ca mine
mirosul mochetelor de vis a vis se simte încă
zenobia încă strigă după ajutor
rulată într-un covor în flăcări
pielea zenobiei nu arde
cuvintele nu-i sunt auzite
dimineață se va opri totul
pentru câteva ore

dincolo de ecrane nu e nimeni
past will be past 
poezia vrea să mai scriu
zice că oricum nu mi se întâmplă nimic niciodată
nu pierd niciun tren nu prind nicio lumină 
de la poezie am învățat să-mi pară rău pentru mine

4:29
sunetul e același 
eu sunt altul
altul
altul
sunt atâtea numere de telefon unde pot să sun
știind că cineva va întoarce ecranul în jos
fără să spună mare lucru
trag de pagini ca și cum ar fi ale mele
clipesc numai atunci când îmi aduc aminte
regret tot timpul
trec poduri doar ca să am de unde să mă întorc
acasă nimic nu se schimbă

bucureștiul e o gaură neagră
am trac de fiecare dată când vorbesc cu tine
și mă mândresc cu asta
zebrele au învățat să-și țină gura
totul pare o sferă
sinusuri blocate
resturi de mâncare resturi de plâns
sub palme pâlnia cântă
serul curge
așteaptă precum un șarpe bătrân
numărând secunde
singurul motiv pentru care sunt încă aici

nu apuc să duc propoziția la capăt
țrrrrr
în cabina de telefon nu e nimeni 
răspund
în cabina de telefon nu e nimeni
răspund
liniștește-te
nici noi nu am uitat de tine
dar trebuie să mergi mai departe

cineva te așteaptă la intersecție
lista o să crească 
nu mai plânge
cercul nu se va încheia niciodată
asta e armata pe care n-ai făcut-o
râzi și nu te opri niciodată la semafor
paralel cu tine e o pasăre
vorbește-i
îți va spune ceea ce trebuie să știi

out there

la-nceput a fost nimic el era lumină încă
uite-te în ochii ei ea-ncepuse să plângă
la final ce rămâne cine a greșit mai mult 
cum te văd de-acu 'nainte poate în colțuri de gând
o să scriu o să scriu n-o să se piardă povestea 
să-nviu dacă trebuie să pierd dacă trebuie
din nou caiete pline-n argou ascunse-n torpedou 
suntem aproape mă simt ca nou 
ne fură noaptea ca pe-un vameș crud controlor muribund
e două și ceva tu numeri florile din mine
nu-mi aduc aminte bine cum ajuns aici
cine sunt ce vrei să-mi zici ce cânți culori copii desculți
arome ce-au venit cu tine din sud
am făcut un pod pentru noi călcăm încet ascult
soarele iese din căni tu râzi
am scăpat și azi de-nturicul ce-ascund
aud imnul din târg băiatul din târg 
zice-ai grijă de ea altfel ți-o vând

cercuri întrecând troleuri clipind într-un gând abund 
numără-ncet ca și cum n-aș fi sărit
de pe axul înverzit din grădina de granit
grav e-atunci când nu mai vii
ai răbdare c-o să vezi rinoceri mâncând pământ
inimi puse-n piepturi bej după primul lor vârtej
argotic ca o lume dintr-un plin
eram mic cerul tot așa cum știi
pietoni și vizitii

#

uneori am senzatia ca esti aici
ma privesti rabdatoare si astepti
sa ma repar