Pelicanul roz

fac pe dricu-n viaţa ta doar-doar
să te duc la groapă
şi tu păsări
şi tu îngeri

catastif al primăverii nu ştiu ce să mă mai fac cu băiatul ăsta
doamnă io zic să nu-l mai hrăniţi cu caşmir trompeta aia rămâne la mine
e mai bine aşa merg să scriu o poezie să-mi mai ierte dumnezeu din păcate
ne vedem mâine promit pas cu pas din prăpastia asta se nasc oamenii
acum ori niciodată croieşte-ţi drum prin hăţişurile portocalii
tălpile mele spun o poveste pe care s-ar putea să vrei s-o asculţi

anatomia puștii îndreptate spre a treia victima
spunând nu mai pot să fac asta aruncă prosopul
unu doi trei patru cinci şase şapte opt nouă
poezia e o poartă către masa tăcerii
ruxandra cască în camera de vizavi
cam atât acum cam atât

tribul

zeci de poeţi îmi citesc în fiecare zi
întoarce-te la noi
întoarce-te
cu gurile lor murdare de ulei
cu gurile lor curate de îngeri (întoarce-te)

mă fac că nu pricep
mă port ca şi cum şi rândul ăsta ar fi de undeva din cărţile lor
întoarce-te ce ne facem noi fără tine
hai să bem ceva trebuie să vorbim despre asta

(liniştiţi-vă)
cu toţii sunt bărbaţi asta e bine
nu-i cred pe niciunul asta nu e bine
sunt convins
şi asta nu pentru că i-am părăsit
povestea se reia în fiecare sâmbătă

duminica stau toţi la camerele lor
trişti gândindu-se
la fericirea de a fi singuri
la repetiţiile mele şi la toate golurile din stomac
câinii latră
le place pentru că (eu) nu scriu niciodată una ca asta
şterg totul asta nu le mai place

liniştiţi-vă
ştiu eu unde e fericirea voastră
voi
pregătiţi-vă

de dimineți

valsez
acesta e un răsărit
aceasta e mâna mea stângă
fruntea nu știu pe unde e

ia hainele de la uscat
zâmbeşte
o nouă zi
o dimineaţă ca nicio alta
versurile mele plictisitoare despre shakespeare
surprinzător

mă ridic ajung la fereastră
câţiva îngeri îmi promit o pereche de aripi
nu-şi pot imagina cum se face că ţi le-am dat ţie
pesemne iubirea lor nu seamănă cu a noastră
(le spun) nu e nevoie
las fereastra întredeschisă

dispar după alte câteva secunde
te întorci din bucătărie mă fixezi râzând încă o dată
iar au fost?
iar.
vor înţelege de data asta

oraşul cu o mie de porţi şi două sute douăzeci de ferestre

fă-mă să uit
trandafirii nu zboară
fă-mă să uit
pentru totdeauna ceea ce
fă-mă să uit oraşul cu o mie de porţi
fă-mă să uit
să privesc conurile de lumină ca pe o vacanţă binemeritată
cândva demult
acolo departe
cel mai departe
fă-mă să uit
pentru tot
orașul cu o mie
de
//

stea

stele by ~impuls on deviantART