Ai capul învelit în sare

ai capul învelit în sare
şi ochii-s sus în cer
şi ochii-s sus

întorc limbile ceasului şi plec
debarcaderul, vâslele
ce-am fost, ce nu mai suntem oare

Şobolani la periferie/Manifest la periferie

i.


gânduri palinde
dimineaţa târându-se
tuse seacă
nu mor caii când vor câinii
să săpăm o groapă pentru zile ca cea de azi

Galatee
braţele tale
Dumnezeu în scutecele unui copil
n-ai să-nţelegi niciodată
iar dacă scriu şi altfel e pentru că nu vreau să fiţi nepregătiţi



ii.


să nu uităm de ce-am venit
pereţii celulei
inimi gemene sufocându-se de la prea mult gaz

nu mă interesează cum se trăieşte pe marte
nu mă interesează cum se trăieşte pe venus
nu mă interesează cum se trăieşte pe pluto
sistemul solar
acea infinitate de puncte
aceeaşi voce mirându-se/tu locuieşti
aici?

îl am pe mihai drept tovarăş
nu rămânem în urma niciodată
o ceaşcă de ceai şi-o luăm
de la-nceput



iii.


ca şi cum poezia chiar ar fi bună la ceva
camera până atunci goală
ceasul până atunci spart
femeia
până atunci a altuia
toate într-o singură scrumieră

ţin stiloul cum pot
mănânc numai de la cei ce-mi par de încredere
încă dorm pe sub podurile lui Dinescu şi visez
cu susul în jos
pământul nu se mai supără pe mine

micul prinţ pune punct
eu pun virgulă
micul prinţ zice "a"
eu mă duc la culcare.

Neliniştea în cinci capitole

i.

am sosit, pare-se
cei care m-au chemat, visat, mâncat la micul-dejun
m-au demolat ca pe o căsuţa de paie
mai sunteţi aici?
astăzi vom afla
un truc nou
/
după ce am învăţat să ne ascundem astfel încât
nici Dumnezeu să nu ne mai poată găsi de unul
Singur
astăzi vom avea de îndurat ceva
cu mult
mai greu decât atât


potrivindu-şi vocea
mânecile
rochia până-n pământ
firescul în carne şi oase
cei mai drepţi umeri pe care i-ai cunoscut vreodată
/
cu tălpile goale
singure
pândind biruinţa
scopul ultim
un drumul deja parcurs
o poveste ce trebuie să se termine





ii.

zâmbetul îl sperie pe om
o frică înţeleasă niciodată de către vieţuitoarele dimprejur
/
of
trebuia să mă fi gândit
cutiuţa era deja acolo
aşteptând





iii.

vom aduce pe lume copii făcuţi din lumină
ce se vor descurca singuri indiferent de capcanele
ce se ţes singure în oraşul de dincolo
totul printr-un procedeu pe care nu-l putem spune
nimănui
genunchii
şi toate celelalte şase minuni stând să cumpere pâine caldă
mâine ne aşteaptă o altă zi





iv.

ostenit sau
mulţumit din pricina
extazului de numai câteva secunde
privind înainte
privind înapoi
privind numai
admirând
astre
astm
arcuri din omiesaptesuteşiceva





v.

pe de altă parte dansul devenise o banalitate
da, în cea mai frumoasă dintre lumi, dansul
începuse să adune plictis
prea multă lumină şi corectitudine
pentru-atât de puţini oameni
pentru-atât de puţine sarcini înţelese sau neînţelese
/
vom plânge
vom pleca întrucât nimeni
nu mai are nevoie de noi
/
parfumuri ce nu seamănă unele cu altele
mâini pe care nu le-am ales
iubiri ţinute pe întuneric
/
acolo unde neputinţa
şi lumina adevărată
îşi dau mâna pentru câteva săptămâni

(e)lipsă_titlu sau poemgeometric

da, câteodată e sâmbătă
iei un volum de poezie
deschizi la pagina douăzeci şi cinci şi
citeşti cu voce tare

caragiale şi tristeţile lui
îmi vine să-mi iau câmpii când o poezie iese cum
vrea ea
/

aşa e-n viaţă
aşa e-n viaţă
nimeni nu se mai face bine
nu se mai

un drum care (de fapt) nu există
paşi care n-au cunoscut niciodată lumina zilei
da, câteodată e sâmbătă
iei un volum de poezie

urâţi-mă toţi
oricum nu vă cunosc
da, câteodată
e sâmbătă

iei un volum de poezie
te uiţi pe copertă
nu eşti
tu

îţi spui
poate mâine
şi te întorci pe partea cealaltă
asemeni unui act de necunoaştere

Huet în patru capitole plus 1

#1
Pântecul



îţi mai aminteşti când ţi-am vorbit despre pântec
ce frumos trebuie să fie, ai spus tu
înăuntrul unei balene paşnice
ce ne vrea numaidecât binele
ce ne vrea numaidecât pe noi
să-i fim tovarăşi
la bine
şi la rău
la bucurii
şi la necazuri
până când moartea o vă despărţi de noi

dar nu pentru multă vreme
dar nu
pentru multă vreme
balenele se întorc mereu pe pământ
probabil vor acasă
le lipsesc ploile şi oamenii ce-şi zâmbesc
pur şi simplu
deşi se cunosc asemeni degetelor unei singure mâini



#2
Aproape de casă



ai întârziat
bagă-ţi buzunarele înăuntru
braţele devin unul şi totul are să revină la normal
pragurile se micşorează văzând cu ochii
chiar şi-atunci când încurci cadourile
uşile, mâinile
o priveşti atât de frumos
acum am fi vrut să rămânem singuri
după asta am desenat un cerc perfect
acum poţi să
acum
să mai încercăm o dată



#3
Când am fost să cumpărăm lapte



ca o familie adevărată
care-şi cunoaşte priorităţile
care se cunoaşte pe sine
zâmbind
am coborât
spunându-ne
iată, am făcut-o şi pe asta
acum putem să ne mai bucurăm puţin



#4
Plânsul



nu există
toate celelalte dispozitive cu care putem privi în larg
barca
vâslele
cele pe care numai tu le ştii
cele pe care mi le-ai spus numai mie
ne privesc de vizavi
mulţumindu-ne
suntem în siguranţă, ne spun
şi noi suntem în siguranţă



#5
Tot atunci



cel mai frumos sărut de pân-atunci s-a întâmplat tot acolo
rezemaţi
ochii balenei ruşinându-se
întorcându-se cu spatele uneori
alteori privind prin crăpăturile posibile numai atunci
când degetele se desprind pentru-o clipă

sau chiar mai mult

Ora exactă

a fost ora patru
prin oraş mişună tot felul de oameni
cu mânecile, cu gândurile suflecate
nu spun nimănui nimic
mă ghemuiesc
metamorfoza e departe de mine
fiecare cu jungla lui

o dau dracu de facultate
strigă Dima într-o limbă numai a lui
lasă, să ştie toată lumea/de ce
să nu ştie
de ce, mamă,
de ce
ce dacă ne aud vecinii
ce dacă

tocuri până la cer, poate
unul dintre noi îşi va înfuria la un moment dat
îngerul

Poveşti de pe peron

noi, ne-om vedea
dar nu ştiu când
adică ce-o avea de gând
îşi spuse fata
şi plecând
cu mâinile-n palton şi inima
bătând barbar
şi-a spus în gând
nicicând
nicicând

acum că totul a trecut
se roagă fiecărui tren
uitându-se în el şi negăsind nimic
urcându-se pe băncile din gară şi strigând
a fost un banc
un banc a fost
iertaţi-mă
daţi-mă jos
mi-e rău, mi-e frig şi-acasă n-am mai fost
demult

Amintiri din viitor

flori galbene
din câte am cules atunci
prea liberi, neştiuţi de voi
mâinile goale, cerul martor şi uşori
şi-a plâns uriaşul în braţele ei
cu noduri cât să lege sufletele cele mai de jos
fără cuvânt
şi fără jurământ

ilinca citeşte-mi un poem

altfel am să-ţi scriu numele cu litera mică
până la sfârşitul zilelor
am să-i ameninţ cu pistolul la tâmplă
să-ţi scumpească ţigările
să-nteţească ploile
vânturile vor tăia mai ceva ca un măcelar
am să-ţi fac viaţa
un coşmar

toţi au demisionat în frunte cu primaru'
un nenorocit
copii cu palmele negre mâncând fructe pe ascuns
viaţa mea stă în mâinile tale
nu mă crezi/
am să-ţi fac o mărturisire
la 11 septembrie tot eu am fost
/

acum e momentul pentru încă o criză de râs
cum numai tu ştii
cum numai eu ştiu
pune mâna pe telefon
dacă intră robotu'
bagă-l în mă-sa
o să mă strige el
la un moment dat

The SPIRAL never ends

rătăcim
rătăcim
floare de colţ
arată-te în ochii noştri ca şi cum
am merita o gură de aer

rătăcim
fără lanterne
fără bocanci
cu buzunarele goale
sufletele deopotrivă

good times
bad times
lacrimi cu mai puţină sare
ca şi cum ai roti un glob pământesc până la epuizare
cad copiii cu miile, nimeni nu e acolo să-i azvârle

înapoi

God is wearing black

am urechile la tine
mie nu-mi place vremea de-afară
înfăşurându-se în sine
dimineaţă se va mai trezi doar unul dintre noi
cineva ne aşteaptă acolo
pentru a ne lega mâinile la spate
raportează soldat

n-o să fie prea plăcut/
atât timp cât nu-mi loveşti gleznele, e-n regulă
corvoada scrisului
coroana regelui neînfricat
să numărăm împreună
astfel sfârşitul are să fie mai dulce

ne vom acoperi unii pe alţii cu satin
visul nu se va termina
zmee plimbându-se prin oraş
îmi vreau banii-napoi
vom cânta, vom mânca la aceeaşi masă
până când cineva are să ne pună la zid

nu-l cunosc pe omul acesta
aici ne vom despărţi
dacă nu se va întâmpla nimic
ne vedem tot aici
în trei ore fix

soldaţii mor
soldaţii-s morţi

soldaţii mor
soldaţii-s morţi

soldaţii mor
soldaţii-s morţi

telegrama

încă o zi şi plec
eliberat în sfârşit de o mie de legături
mai mult himerice decât reale
dau bir cu fugiţii ca cineva să fluture
o batistă înapoia mea
desdemona n-a murit

încă o noapte şi-o să-ţi spun secretul meu
frumoasă doamnă fără de
trecut
dau bir cu fugiţii
las bacşiş
oricui îmi iese-n cale


paris, 7 aprilie 1837

iertare

ca un nor sau
o conglomeraţie de nori
ca o femeie sau
o adunare populară
egalitate până-n ziua a doua

ce-are de gând gara asta cu vieţile noastre
urli păpuşarului cu ochi închişi
tăcerile toate se vor alia în lupta noastră
până când ultima suflare are să-şi spună oful

daţi-vă la o parte
strofa asta nu are nevoie de voi
nici de mine
nordul
flori la mâna a doua
cuvinte lăsate la uscat


gara asta are trenuri care aşteaptă.

femeia cu un singur braţ

ce-aţi păţit, întreabă reporterul înfrigurat
un corb a ciugulit de unde nu trebuia
am dormit pe braţ până când s-a uscat şi-a căzut
nu l-am putut înlocui cu-n altul
n-am găsit unul care să-i semene

ce-aţi păţit, întreabă înfrigurat reporterul
e tot ce pot să fac
e tot ce pot să fac, repetă cineva
mi-aş fi dorit un acordeon care să cânte de unul
singur
aş fi stat cu el zi şi noapte
am fi dormit în acelaşi pat
ne-am fi trezit în acelaşi pat
fără reproşuri
fără rele intenţii

2 x 5

să fiţi veseli şi generoşi
încercăm sau încercuim
în cer, o fetiţă ridică liniştită mâinile sus
silabisind
nu-pe-mi-ne-mă-că-u-taţi

dar pe cine căutăm, am întrebat noi
fetiţa n-a mai răspuns şi a doua oară
de-atunci ne scotocim buzunarele şi nările
nimeni nu mai scoate
un sunet

The Tea Set V

1.

poem scris la beţie
pe un colţ de hârtie sau de plapumă
despre minţi în colţuri, floare de colţ
câinii care nu se mai întorc niciodată
salut-salut
când se termină şi de ce?
nu-ţi mai aminteşti nimic
cinci tăieturi perfecte pe braţul drept
cercuri traversând în grabă
cine ştie unde se duc



2.

linişte de mormânt
morfină cât pentru o viaţă de om crescut la periferie
căci eu iubesc şi flori şi buze/pe tine
nu te mai iubesc
pe mine nu mă mai cunosc
am glumit
sper s-apară cineva c-o cutie de simţul-umorului



3.

idei despre viaţa la capul patului
aspirină
o oglindă care-ţi arăta doar atât cât vrea ea
atât cât crede ea că meriţi, probabil
te lăsăm aici, mă
te lăsăm aici
nenorocitule
pumni şi picioare cu nemiluita
aici rămâi, ba, cretinule!
să vedem cine-o să te găsească!



4.

cearşaful ăsta nu-i al meu
e mai curat ca-n totdeauna
e mai singur ca-n totdeauna
dimineaţa nu întreabă pe nimeni
de azi îţi dăruiesc mâinile mele
ştii unde să le laşi
o să le recuperez la următoarea cădere
a soarelui
constantinopolul nu are nicio părere despre asta