Cuvintele-şi frâng gâturile-n pod,
Se sting în sfori odată putrede,
Se duc spre raiuri unde stai pe ierburi ude.
Unde eşti?
Îmi moare inima în simfonii, se pare,
"Care pe care", mi-ai zis.
Care trase de inorogi pe care nu mai ştiu să-i strig.
Bătrâni ologi şi mama nimănui rugându-se.
Şi ei certându-se.
Şi mâna lui lovind,
Ea doar căzând fără să verse nici măcar o lacrimă.
Vom evada c-o barcă pneumatică umflată numai din plămâni.
Cred că mi te-aduni în oase, în vertebre şi mai cred
Că stelele ascund în ele perle de demult.
Ascut creioane şi te-ascund în pagini pătate cu sângele fratelui meu.
Ce joc plăpând.
Mă trezesc scuipând,
Vorbesc în limbi pe care nici măcar ea nu mai ştie să le citească,
Calc plantele din cameră, iar tu mă-amâni
Şi somnul ăsta vechi mă ia cu el...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu