sunt un templu plin de carii sunt un medic care cară
pelerina ploaia ochii, am fost zidul nu mai sunt
treci peste pod, animalul așteaptă în tine
pășește trist și aleargă fără gânduri
din cameră în cameră palpând viu neauzit
lăsa urme schimbă vagoanele discută se luptă într-o liniște mare
cu o mână cu vise speră
își leagă șireturile unul de altul
o burtă când de pește când de om
Apollo floarea soarelui să mai vii pe la noi
o masă lungă plină ochi cu fructe ochi
o masă la fel cu o familie care dezbate ce e bine și ce nu e bine
cine ce are de făcut
casa noastră e o sferă simte și nu se dă bătută în nicio zi
căpitanul scufundat scrie celor de pe mal
ei nu pot citi nu știu răspunde
îi fac semne cu mâna de la distanță
doar copiii percep pericolul
construiesc o scară orizontală ușoară
o pun peste apă și așteaptă
