ce mai e de știut despre oameni, întreabă-mă
suntem aici să trăim, să numărăm și stelele și iartă-mă
în sufletul meu bate un cocoș, după cum știi
doarme și el cuminte și așteaptă să se facă zi
și bate, bate ca mântuitor
are covorul roșu și păsări ce cântă-n cor
tu iartă-ne, ziceam
când soarele e-un măcelar
tu iartă-ne, se lasă timp
și sunt mulți oameni ce-i zidim în amintiri
ce mă bucur să te văd, ce mă bucur să te văd
sunt trecutul cu chip de om, mă-nșel, mă pierd
sunt un semafor, amestec culorile și-i pierd pe oameni
în glume, bancuri, în glume, bancuri, ba, ba
eu credeam că o să fie altfel și o să fim în vârf de munte toți
și-o să ne pierdem doar ocazional ca grecia îmbrăcată-n alb
ascunde-l, am un ceas pe inimă ce bate, bate el
am un portar ce stă la pândă care bate, bate el
și nu ne lasă să intrăm și nu mă lasă nici pe mine
nu mă recunoaște, nu mă recunoaște, nu, deși eu am fost
și-atunci și-acolo eu am fost
am muzicuță și-o știu pe de rost
nu mă recunoaște deși eu am fost
și-atunci și-acolo eu am fost
și stelele le știu tot pe de rost
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu