Cântul I

Tot ce esti,

Tot ce vrei,

Tot ce lasi sa moara.

In vointa sa strabata,

O credinta-ndurerata,

Intr-o ceata incastrata-n gheata.

Iei povata pentru viata ca-i o ata,

Se rasfata.

Tot ce-atingi ingheti,

In mai multe vieti - Asteptare

Incantare, o cantare mult prea mare,

Ce savoare, ce schimbare - Incercare

Ce-ntuneric,

Ce lumina,

Ce-ntuneric va sa vina.

In lumina de pe stele,

In lumina ce nu piere,

Ce asteapta inviere,

Ce durere, ce durere.

In gradina de pe crestele alpestre

Viata sta, se odihneste,

Vrea sa vada o dovada,

Stie ca nu-i o poveste.

(Vrea sa vada.)

Ce-ntuneric,

Ce lumina,

Ce-ntuneric va sa vina.

Fericire

Un soare sarac, o luna in plus,

Inserare cu iz de-nceput.

Plecare de-acasa cu pranzul inclus,

Dorinti pamantesti - asternut.

Sentimentul ratarii, doi batrani salvatori,

Orator surdomut si timid.

Mesaj ne-nteles, la birt muncitori,

O moarte de preot lucid.

Dimineata si-un mai imbatat in destin,

Picior curajos, neatins.

Uitare mascata, benefic inchin,

Cadere placuta-n abis.

Razboi amabil imbracat vernil,

Europa rescrisa codat.

Trompeta mancata de carii de lux,

Cu zambetul frant, sacadat.

Promotii razand vitrinelor gri,

Cu premii in zambete - scoici.

O mare aflata-n impas centenar

Speriata ca nu mai apar.

Sunete tari de rebel prematur,

Rabdare, otel, canapea.

Esti prins in navod, nu vrei sa pierzi nimic,

Roscat incurcat - catifea.

Ne contopim

Soarele s-anrait.

Ne topeste iar oasele ce se despart incet,

Nascand o Eva tot mai noua,

Sortita esecului lumesc.

Tipetele vor muri arse

In straduinta lor de a-si plati tribut,

Dar fara planset.

Lacrimile-au fost puse la uscat,

Asteptand singure o a patra moarte.

Ce a ramas sunt rugaciuni udate la unison

In ungherele treptelor verzi.

Aseaza-te si crezi ce-ti spun.

Aseaza-te si..

Spune-mi ce vezi..

Indemn ca orb sa umplem golul,

Sa unim munti si-apoi sa schimbam trufas rolul

Vietilor noastre caste.

Impreuna.

Tinute intr-un pumn ce se dezminte ca imun,

Fara iubirea asteptata-n zare,

Cu o rabdare-mpartasita-n vieti de-a randul,

Eroul vrea sa stie de ce cu totii-l vad acum nebun.

Filosofii ne mint.

Poetii ne mint si ei.

Ne minte Viata de Apoi,

In numele unui vis al marelui Pinochio

Ce se amuza copios inainte de a fi zdrobit in bucatele tot mai mici.

[Nebunia contopeste suflete,

Nu topeste oasele-n fluid.]

Rimă paradoxal îmbrățișată

L-am cautat si l-am gasit,

Se pregatea sa plece.

Dar era foarte suparat,

(ca timpu-i mult prea ocupat)

Ca vremea nu mai trece.

In ciuda raului bine mascat,

Al carnavalului facut in pripa,

(Si-a bunelor intentii),

Ce-a mai ramas e doar un pas,

Ce-l fac foarte-apasat in nebunia lor, numai dementii.

Luna e treptat tot mai patrata si tot mai amara

Si asta e bine.

Lumea e treptat tot mai patrata si tot mai amara,

As fi dorit s-o vad numai prin tine.

As fi vrut s-o vad numai Cu Tine.

In tot ce stii si ce-ai uitat,

In tot ce uiti si ce-ai pastrat,

In linistea ce ne-a lasat,

In tot sunt Eu si Tu, de fapt.

(Restul? E doar decor prost aranjat.)

Fetița coborâtă dintr-un nor

Fraie,

Cucuie amenintate in tamaie,

Straie transparent pastrate in apartamentul tau

Cladit dintr-un strigat ce-avea sa trezeasca

Tremurul visat in singura noapte senina

Din cele ce inca mai vin

Sa rupta destin,

Sa-ti tin in palma,

Sa-mi spuna

La ce sa ne gandim.

Intriga si instiga in acelasi timp.

Batut de timp ma ghemuiesc.

Intins intind doar gandul ce-l privesc prin randul

Ce-mi lasa sa ma-ntorc mereu

De pe terasa viselor,

De pe crevasa mintilor dorminde zor,

In cuvinte lungi din fraza ce nu minte.

Caci tinde sa iti dea din nou dreptate.

Draperiile, geamurile sparte, spun si ele-n cor (de dor)

“Fetita coborata dintr-un nor, nu mai fuge..”

De nou si de noi

De el si de voi..

Nu-i este frica sa ne spuna,

Ca ei nu-i spune nimeni,

Niciodata, “noapte buna.”