Amsterdam

Azi nu mai poti stii nimic

Pentru ca toate calculatoarele au inceput sa le semene oamenilor rau intentionati

Ce-ti vand -spun ei- numai in zilele cele bune, adevaruri din cele mai veritabile

Despre care insa, nu se stie inca nimic.

Azi toate-mi spun ca te-ai mutat in Amsterdam si oricate rugaminti as face,

Oricate argumente as arunca,

Oricate sacrificii..

N-au nici cel mai mica intentie de-a se razgandi.

Azi vorbesc cum ca te-ai fi stabilit in acea parte a orasului cu cladiri ingrijite,

Becuri ce se aprind mereu punctual,

Asfalt ingrijit si ape mai curate decat ale noastre,

Acea parte a orasului in care gasesti biciclete identice cu cele de pe cartile postale.

Tot azi,

O trecere revendicata de pietoni, plouata, intinsa, desigur, la-ntamplare,

O comunitate de buline asezate cuminti pe-o rochie de un alb, ai zice, nou,

O pereche de obloane,

Cateva geamuri foarte inalte si-o emblema de “bun venit”

Impreuna c-o banca ce si-a scris mare pe ambele brate ca asteapta pe cineva,

Te ameninta cu ploi marunte,

Nelasandu-te sa mai vrei pleci.

Desigur,

La doua strazi distanta,

Umbrela putin intoarsa pe dos de vremea de afara,

Nu se sinchiseste sa faca

Absolut,

Dar absolut nimic.

Doar doi pași

Lipsiti de vina,

Lipiti pe retina, cei doi pasi albastri tind sa vina tot aici,

De frica sa nu striveasca o lume mica, dar intreaga, cu calcaiul stang,

Deloc vulnerabil.

Adevar prezent, perfect valabil.

Trecut variabil ca un anotimp

Ce musc-acum din timpul timpanului meu

Blocat in gand.

Decis sa il opresc putin din drumul lui,

Ca-mi vin si-mi pleaca bucatele din memoria ce m-a parasit.

Caci n-am venit.

Dar ma deschid acum si caut in mine acul plecat din carul cu fan

Cu increderea c-o sa-l gasesc.

Nu e prostesc.

Firesc nu ma mai port de mult.

Vreau sa m-asculti, sa imi ascuti toate creioanele

Ce-n ciuda mi se rup acum

In bucati tot atat de mici precum sunt pasii tai de fum.

Dar vor fi tot aici si-ti vor striga sa ii ridici, sa-i scuturi.

Vreau sa te bucuri, asta spun.

Pasi adunati, toti amanati intr-un pamant,

Cuvinte pastrate-ntr-un trecut al Orientului Indepartat

Ce s-a lasat cedat altor pasi, putin cam falsi.

M-am lepadat!

Pasnic sunt, iti spun.

Ajuta-ma sa-i pun sa creasca,

Sa-si doreasca si sa-si aminteasca tot ce noi am obisnuit sa uitam.

Ma bat corp la corp cu ei toti,

Dar tu socoti ca-s un copil.

E inutil, sa stii.

Dar vor veni, mi-au spus.

Vor regreta ca s-au dus.

Si vor uita ca nu mi-ai spus tot ce-ai avut de spus.

De jos privesc in sus, fara sa vreau sa te opresc,

Caci nu gandesc, nu actionez in niciun fel.

Ce fel de lume ai strivi cu pasii tai?

Ce fel de oameni ai minti ca-s fericiti?

Ce fel de dragoste le-ai da?

Ce ai pastra?

Ai mai pastra ceva?

Increderea sau indoiala

Acelor doi pastrati in noi

Ce n-au nevoi expuse-n nori de coicolata

Mancata intr-o dupa amiaza aflata undeva-n trecut.

Cuvinte suflate sa loveasca si sa nasca prematur o viata

Condamnata la tacere.

Invata-te si cere si nu tagadui nimic,

Caci si cerul cerne genele grele ca se teme

Tot mai mult de mosul Ene.

--

Deschide-ti ochii mari din nou si lasa-i sa se-aseze-n carte.

Nu-ti lasa pasii sa se duca prea departe.

Pre-selecție

Azi mi-am facut curat in camera de zi,

Dintr-o nevoie a schimbarii pe care de mult n-am mai simtit-o.

Mi-am adunat toate hartiile vechi din ultimul sertar si le-am intins rabdator,

Una cate una, pe masa creatiei.

Le-am asezat alfabetic, apoi numeric, cronologic si in cele din urma cromatic.

Le-am numarat, apoi le-am numarat din nou, pentru ca ultimul lucru pe care l-as fi dorit

Era sa gresesc.

Acum ma mandresc cu ele, stiti,

Sunt ale mele si le-am putut pastra pe toate.

Hartiile amintirilor mele au invatat azi sa-nnoate,

Apoi sa zboare nestingherite prin toata odaia

Strigandu-mi ca nu se mai tem,

Promitandu-mi ca s-au lecuit si nu mai gem

In nicio noapte cu luna pe jumatate plina.

Si le-am crezut.

Si-am repetat acelasi ritual cu celelalte obiecte ce-mi pareau a cere ceva nou.

Am fost prudent din nou,

Dar am acum senzatia unui gol mai gol decat hartiile pe care de fapt nu scrisese nimeni, niciodata nimic.

Si constat prosteste ca haosul mi-era de folos

Si ca susul adora sa stea cu capul in jos.

Aproape-n Aproape

Aproape-Departe

Faceti-mi linistea sa crape-n patru

Si-apoi in alte patru

Pan-o veti obosi si se va autodilata dintr-un bun-simt teribil.

Concluzie

Intentionez sa fac exact o jumatate de pact

Cu diavolul.

Pot sa pariez ca n-o sa castige.

Invinge cel mai bun,

Sau cel mai destept cedeaza,

Dar hai sa nu ne-mpotmolim.

O sa-si dea hainele ce i-au mai ramas pe nimic, sa ma plateasca,

Iar eu o sa-i rad in fata spunandu-i

Ca nu e de ajuns.

O sa ma priveasca urat, dar in cele din urma o sa-si aminteasca

Ca asta-i ziua-n care cineva a reusit sa-i pacaleasca increderea.

Dupa ce voi fi terminat,

Voi da cealalta jumatate de pact divinitatii (mele)

Pentru ca nu-mi mai pot purta decat de grija altora

Si ma voi declara linistit

Pentru ca Ea stie exact cum merg lucrurile.

In caz contrar, imi poate inapoia orice jumatate doreste, o s-o primesc

(E cert ca cei ce scriu literatura nu glumesc)