Când m-am trezit din pat de foi,
Mi-au spus c-au dus-o către nord
Şi am fost nevoit să-i cred,
S-aştept.
Au dus-o-n frigul neclintit,
Într-o bărcuţă de nylon,
Lângă un pui de portocal
Şi-un pui de om cu voce de tenor.
Şi s-au jurat pe cer şi pe pereţi
Şi mi-au lăsat numai o vorba în cuier,
Femeia nordului, de-acum.
Vor spune toţi cu glas domol.
Domol parc-aş fi vrut să fie nervul meu,
Să casc un somn adânc până prin primele poveşti,
Dar s-au crăpat oglinzile pe cer şi mi-au ţipat.
Eu le-am promis ceva.
Mi-a scris în micul bileţel,
Merg să văd viaţă în culori...
Să-nvat să zbor
Să desenez, să mor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu