Cinci

Vezi tu, timpul i-un mort înfricoşat;

Bătrânul ascuns printre cripte pe care-l vezi,  

Cel puţin o dată pe săptămâna, fugind,

Nici el nu stie de ce.

Înfrigurat de veacul sfartecat in zbor

De-un fluture ce şi-a pierdut,

Fără să vrea,

Vederea.

  

Ca un atlet de prima clasă  

Ce nu-şi mai aşteaptă chemarea pe podium, căruia

Nu-i mai păsa de medalii, blitz-uri,  

Sau aplauzele unora mult mai mici decât el.  

  

Ieri lăsai patul gol de tine, iar el,  

Crezându-se parcă luptător al revoluţiei franceze,

Ce ironie, mă împingea cu labele-i mari şi zemoase,  

Cât mai departe de cearşaful alb, care, spunea el,

Nu mi se mai cuvenea.

  

Azi aflu nu de la tine, ci de la ei,

Că dorinţele tale s-au făcut peste noapte mai mici

Şi că nu vrei decât să-ţi schimb uneori apa  

Cu una mai curată sau

Mai albastră  

Şi să presar, poate, putina sare, iar tu,  

La schimb, -mereu ţi-au plăcut schimburile-

Îmi vei dansa ceva, cu mişcările cele mai uşoare.  

  

Dar cine ştie câţi copaci au desfrunzit

Şi câţi alţii au învăţat  

Să se roage,

Numai pentru o moarte mai uşoară...

  

Cinci crai mari poposesc la hanul-de-nicăieri.

Cinci carafe cu vin îşi aşteaptă cu voluptate sorocul.

Cinci cântări de cocoş tânăr îmi spun c-am să mă lepăd.

Cinci monezi aruncate într-o fântână din centrul Braşovului  

Îl vor trezi, pentru doar câteva minute, pe marele Vlad.

Cinci din degetele unei mâini,

Te aşteaptă.