Şi totul s-a dus în prima zi a lui noiembrie.
Nouăsprezece plecăciuni,
Nouăsprezece julituri de fiecare genunchi.
S-a dus aşa cum se duc ploile în luna în care se născuse ea,
Pe nesimţite.
Cântări ce-ţi ridica părul pe mâini, pe picioare, pe ceafă..
Ce ciudat!, mi-am zis.
Cântecul ăsta e ca o trezire la viaţa pe care ea
N-a mai vrut,
N-a mai vrut, cu orice preţ, s-o trăiască.
Altfel ar fi stat şi-acum la capul patului,
Îngânând cuvinte de laudă
Şi strofe cu versuri fără soţ,
Celui ce, ni s-a spus,
Ar fi mai bine să nu i se aducă
La cunoştinţă
Nimic...
(Noiembrie înseamnă că mai e puţin...
O fi adevărat?
S-au înşelat cu toţii?)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu