M-ai rugat să-ţi scriu un poem.
N-am putut, aşa încât mi l-ai dictat chiar tu.
Mi-ai spus că fericirea-i o curvă
Ce se culcă cu noi şi-apoi ne lasă-n somn adânc,
Inconştienţi, pierduţi, uitând pe rând câte-o felie,
Ştergând uşor din urmele pe care toţi ni le-au lăsat
Neintreband măcar dacă mai este loc.
Nu mai era aşa c-am început să desenăm pe interior,
Organe ce nu ne mai cunoşteau.
Să recităm imnuri de frunze-n drumul nostru
Spre-napoi.
Să ne spălăm cu suc de nuci şi ceaiuri ce ne ţin
În aşteptare.
Mi-ai spus, nu şade bine unei doamnişoare.
Ţi-am spus că ştiu, nu se cuvine, dar...
Pisica aceea cu instinct barbar,
A cărei inimi bubuie pe trepte,
Aterizează numai în picioare.
Singura carte cu final închis.
Singurul film cu cadrul fix,
În care alte forme nu-s.
Ea se va prăbuşi de sus,
Într-un jurnal cu foile lui albe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu