Hai să stăm la o şuetă,
Să ne-amintim de noi, de serile cu chetă,
Să citim în ceruri şi să mâncăm un nor din cremă dulce,
Ornat cu-n soi de paranoia.
Nu ştiu, îţi jur,
Nu ştiu care e mersul lumii aceste,
Dar nebunii bunici ne şoptesc poveşti până la zori.
Vino de-i vezi!
Asta e noaptea în care aş putea să pier,
Căci mi-am lăsat fularele în voia lumii.
Noaptea în care păsările-mi scot puţin din ochiul minţii,
Iar tu mă-mpungi în creştet de teamă ca nu cumva
Să-nvat să te strig pe limba ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu