Ştiam că am ceva din tine.
(Ştiai că ai ceva din mine)
N-am fost de-ajuns, n-a fost
Şi n-am ajuns
Pe culmile nimănui...
Pe culmi
Vreau să te-aduni, vreau să te-mpătur uşor,
Să mi-i te-aduni în nopţile în care ne spunea că suntem spâni,
Vreau să te-aduni.
Pe culmile nimănui...
Ne-am încăpăţânat şi n-am pierit atunci.
Ne-am forţat să trăim pe nişte stânci.
Ne-am amuzat.
Ne-am ridicat şi am plutit precum un con.
Un heruvim striga la mine,
I-am răspuns.
M-a întrebat dacă i-am scris ceva.
Şi m-am zgâriat cu vârful de stilou
Şi-aproape că s-au scurs cuvintele
Şi tu te-ai scurs şi-acum îmi ceri o ramură de crin.
Atât! Păi, atârnam pe-o frunte
Acompaniată de-un măslin,
Ce-abia-nvaţa
Moartea să-şi cânte într-un clavecin.
Îţi sunt străin.
Azi mă strecor pe culmile ce le vom bate-n cui,
Speranţele sunt multe.
Şi morţile sunt mute azi
Şi tu te laşi, vrei să mă pierzi
Pe culmile nimănui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu