Doctore, vreau
Lentile noi.
Văd tot mai greu, iar cele ce le văd încep să fie tot mai mici.
O pâcla-mi joacă-n fiecare joi un fel de trecere înspre mai sus,
Iar un călău îi trage-n jos cu fiecare şoaptă ce le-o scot.
Am încercat să-mi cos cuvintele pe dos,
Dar sforile ingenunchiau în mâna lui.
Am încercat să-i las ceva să-i fie de folos,
Dar crede că mă cred nebun.
Câte recolte să îi mai răpun
Să plece doar o zi din visul lui?
Dac-aş putea să-l văd măcar
Atunci când le indică locul
Sau când le spune despre-un ultim drum,
I-aş strânge între palme
Şi nu i-aş mai lăsa
Să ştie, nou, nimic.
Să-mi dai lentile noi, să nu te temi,
Căci au să crape după primul scâncet
Ce am să-l scot in dialecticul acela viu.
Să-mi dai lentile noi,
Să-nvăţ să nu mai fiu.
Doctore, vreau
Lentile moi,
Să nu-mi fac tăieturi din creştet
Până-n tălpi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu