Într-un poem au prins să vină vulpile din miază-zi,
Cârduri mari şi zgomotoase să n-avem cum să uităm,
Cu porniri cam păcătoase şi cu ură şi cu sete,
Toţi acei mai noi privisc, holograma din perete.
Strofa trei - atât de plină,
Ca şi teama de sub gene,
Ce se-ascunde şi se miră,
Nu respiră şi nu geme.
Tot să spulbere aşteaptă, cea cu gâtul cu podoabe,
Ne pândeşte gând şi faptă,
Într-un exerciţiu mut.
Îi zâmbim de printre cadre, măsluim un împrumut.
Şi mi-e frică şi mi-e milă,
Stupul o să se desire,
Litere din linguriţă,
Se zburlesc şi-şi ies din fire.
Vulpile din miază-noapte stau la coadă şi-nca speră
Limbile să scoată aburi dintr-o tânără himeră.
Să uite din inerţie corpuri umede, stihie,
Pori cu aripi să le ducă într-o altă galaxie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu