ai capul învelit în sare
şi ochii-s sus în cer
şi ochii-s sus
întorc limbile ceasului şi plec
debarcaderul, vâslele
ce-am fost, ce nu mai suntem oare
duminică, 23 octombrie 2011
Şobolani la periferie/Manifest la periferie
i.
gânduri palinde
dimineaţa târându-se
tuse seacă
nu mor caii când vor câinii
să săpăm o groapă pentru zile ca cea de azi
Galatee
braţele tale
Dumnezeu în scutecele unui copil
n-ai să-nţelegi niciodată
iar dacă scriu şi altfel e pentru că nu vreau să fiţi nepregătiţi
ii.
să nu uităm de ce-am venit
pereţii celulei
inimi gemene sufocându-se de la prea mult gaz
nu mă interesează cum se trăieşte pe marte
nu mă interesează cum se trăieşte pe venus
nu mă interesează cum se trăieşte pe pluto
sistemul solar
acea infinitate de puncte
aceeaşi voce mirându-se/tu locuieşti
aici?
îl am pe mihai drept tovarăş
nu rămânem în urma niciodată
o ceaşcă de ceai şi-o luăm
de la-nceput
iii.
ca şi cum poezia chiar ar fi bună la ceva
camera până atunci goală
ceasul până atunci spart
femeia
până atunci a altuia
toate într-o singură scrumieră
ţin stiloul cum pot
mănânc numai de la cei ce-mi par de încredere
încă dorm pe sub podurile lui Dinescu şi visez
cu susul în jos
pământul nu se mai supără pe mine
micul prinţ pune punct
eu pun virgulă
micul prinţ zice "a"
eu mă duc la culcare.
gânduri palinde
dimineaţa târându-se
tuse seacă
nu mor caii când vor câinii
să săpăm o groapă pentru zile ca cea de azi
Galatee
braţele tale
Dumnezeu în scutecele unui copil
n-ai să-nţelegi niciodată
iar dacă scriu şi altfel e pentru că nu vreau să fiţi nepregătiţi
ii.
să nu uităm de ce-am venit
pereţii celulei
inimi gemene sufocându-se de la prea mult gaz
nu mă interesează cum se trăieşte pe marte
nu mă interesează cum se trăieşte pe venus
nu mă interesează cum se trăieşte pe pluto
sistemul solar
acea infinitate de puncte
aceeaşi voce mirându-se/tu locuieşti
aici?
îl am pe mihai drept tovarăş
nu rămânem în urma niciodată
o ceaşcă de ceai şi-o luăm
de la-nceput
iii.
ca şi cum poezia chiar ar fi bună la ceva
camera până atunci goală
ceasul până atunci spart
femeia
până atunci a altuia
toate într-o singură scrumieră
ţin stiloul cum pot
mănânc numai de la cei ce-mi par de încredere
încă dorm pe sub podurile lui Dinescu şi visez
cu susul în jos
pământul nu se mai supără pe mine
micul prinţ pune punct
eu pun virgulă
micul prinţ zice "a"
eu mă duc la culcare.
vineri, 21 octombrie 2011
Neliniştea în cinci capitole
i.
am sosit, pare-se
cei care m-au chemat, visat, mâncat la micul-dejun
m-au demolat ca pe o căsuţa de paie
mai sunteţi aici?
astăzi vom afla
un truc nou
/
după ce am învăţat să ne ascundem astfel încât
nici Dumnezeu să nu ne mai poată găsi de unul
Singur
astăzi vom avea de îndurat ceva
cu mult
mai greu decât atât
potrivindu-şi vocea
mânecile
rochia până-n pământ
firescul în carne şi oase
cei mai drepţi umeri pe care i-ai cunoscut vreodată
/
cu tălpile goale
singure
pândind biruinţa
scopul ultim
un drumul deja parcurs
o poveste ce trebuie să se termine
ii.
zâmbetul îl sperie pe om
o frică înţeleasă niciodată de către vieţuitoarele dimprejur
/
of
trebuia să mă fi gândit
cutiuţa era deja acolo
aşteptând
iii.
vom aduce pe lume copii făcuţi din lumină
ce se vor descurca singuri indiferent de capcanele
ce se ţes singure în oraşul de dincolo
totul printr-un procedeu pe care nu-l putem spune
nimănui
genunchii
şi toate celelalte şase minuni stând să cumpere pâine caldă
mâine ne aşteaptă o altă zi
iv.
ostenit sau
mulţumit din pricina
extazului de numai câteva secunde
privind înainte
privind înapoi
privind numai
admirând
astre
astm
arcuri din omiesaptesuteşiceva
v.
pe de altă parte dansul devenise o banalitate
da, în cea mai frumoasă dintre lumi, dansul
începuse să adune plictis
prea multă lumină şi corectitudine
pentru-atât de puţini oameni
pentru-atât de puţine sarcini înţelese sau neînţelese
/
vom plânge
vom pleca întrucât nimeni
nu mai are nevoie de noi
/
parfumuri ce nu seamănă unele cu altele
mâini pe care nu le-am ales
iubiri ţinute pe întuneric
/
acolo unde neputinţa
şi lumina adevărată
îşi dau mâna pentru câteva săptămâni
am sosit, pare-se
cei care m-au chemat, visat, mâncat la micul-dejun
m-au demolat ca pe o căsuţa de paie
mai sunteţi aici?
astăzi vom afla
un truc nou
/
după ce am învăţat să ne ascundem astfel încât
nici Dumnezeu să nu ne mai poată găsi de unul
Singur
astăzi vom avea de îndurat ceva
cu mult
mai greu decât atât
potrivindu-şi vocea
mânecile
rochia până-n pământ
firescul în carne şi oase
cei mai drepţi umeri pe care i-ai cunoscut vreodată
/
cu tălpile goale
singure
pândind biruinţa
scopul ultim
un drumul deja parcurs
o poveste ce trebuie să se termine
ii.
zâmbetul îl sperie pe om
o frică înţeleasă niciodată de către vieţuitoarele dimprejur
/
of
trebuia să mă fi gândit
cutiuţa era deja acolo
aşteptând
iii.
vom aduce pe lume copii făcuţi din lumină
ce se vor descurca singuri indiferent de capcanele
ce se ţes singure în oraşul de dincolo
totul printr-un procedeu pe care nu-l putem spune
nimănui
genunchii
şi toate celelalte şase minuni stând să cumpere pâine caldă
mâine ne aşteaptă o altă zi
iv.
ostenit sau
mulţumit din pricina
extazului de numai câteva secunde
privind înainte
privind înapoi
privind numai
admirând
astre
astm
arcuri din omiesaptesuteşiceva
v.
pe de altă parte dansul devenise o banalitate
da, în cea mai frumoasă dintre lumi, dansul
începuse să adune plictis
prea multă lumină şi corectitudine
pentru-atât de puţini oameni
pentru-atât de puţine sarcini înţelese sau neînţelese
/
vom plânge
vom pleca întrucât nimeni
nu mai are nevoie de noi
/
parfumuri ce nu seamănă unele cu altele
mâini pe care nu le-am ales
iubiri ţinute pe întuneric
/
acolo unde neputinţa
şi lumina adevărată
îşi dau mâna pentru câteva săptămâni
luni, 17 octombrie 2011
(e)lipsă_titlu sau poemgeometric
da, câteodată e sâmbătă
iei un volum de poezie
deschizi la pagina douăzeci şi cinci şi
citeşti cu voce tare
caragiale şi tristeţile lui
îmi vine să-mi iau câmpii când o poezie iese cum
vrea ea
/
aşa e-n viaţă
aşa e-n viaţă
nimeni nu se mai face bine
nu se mai
un drum care (de fapt) nu există
paşi care n-au cunoscut niciodată lumina zilei
da, câteodată e sâmbătă
iei un volum de poezie
urâţi-mă toţi
oricum nu vă cunosc
da, câteodată
e sâmbătă
iei un volum de poezie
te uiţi pe copertă
nu eşti
tu
îţi spui
poate mâine
şi te întorci pe partea cealaltă
asemeni unui act de necunoaştere
iei un volum de poezie
deschizi la pagina douăzeci şi cinci şi
citeşti cu voce tare
caragiale şi tristeţile lui
îmi vine să-mi iau câmpii când o poezie iese cum
vrea ea
/
aşa e-n viaţă
aşa e-n viaţă
nimeni nu se mai face bine
nu se mai
un drum care (de fapt) nu există
paşi care n-au cunoscut niciodată lumina zilei
da, câteodată e sâmbătă
iei un volum de poezie
urâţi-mă toţi
oricum nu vă cunosc
da, câteodată
e sâmbătă
iei un volum de poezie
te uiţi pe copertă
nu eşti
tu
îţi spui
poate mâine
şi te întorci pe partea cealaltă
asemeni unui act de necunoaştere
joi, 13 octombrie 2011
Huet în patru capitole plus 1
#1
Pântecul
îţi mai aminteşti când ţi-am vorbit despre pântec
ce frumos trebuie să fie, ai spus tu
înăuntrul unei balene paşnice
ce ne vrea numaidecât binele
ce ne vrea numaidecât pe noi
să-i fim tovarăşi
la bine
şi la rău
la bucurii
şi la necazuri
până când moartea o vă despărţi de noi
dar nu pentru multă vreme
dar nu
pentru multă vreme
balenele se întorc mereu pe pământ
probabil vor acasă
le lipsesc ploile şi oamenii ce-şi zâmbesc
pur şi simplu
deşi se cunosc asemeni degetelor unei singure mâini
#2
Aproape de casă
ai întârziat
bagă-ţi buzunarele înăuntru
braţele devin unul şi totul are să revină la normal
pragurile se micşorează văzând cu ochii
chiar şi-atunci când încurci cadourile
uşile, mâinile
o priveşti atât de frumos
acum am fi vrut să rămânem singuri
după asta am desenat un cerc perfect
acum poţi să
acum
să mai încercăm o dată
#3
Când am fost să cumpărăm lapte
ca o familie adevărată
care-şi cunoaşte priorităţile
care se cunoaşte pe sine
zâmbind
am coborât
spunându-ne
iată, am făcut-o şi pe asta
acum putem să ne mai bucurăm puţin
#4
Plânsul
nu există
toate celelalte dispozitive cu care putem privi în larg
barca
vâslele
cele pe care numai tu le ştii
cele pe care mi le-ai spus numai mie
ne privesc de vizavi
mulţumindu-ne
suntem în siguranţă, ne spun
şi noi suntem în siguranţă
#5
Tot atunci
cel mai frumos sărut de pân-atunci s-a întâmplat tot acolo
rezemaţi
ochii balenei ruşinându-se
întorcându-se cu spatele uneori
alteori privind prin crăpăturile posibile numai atunci
când degetele se desprind pentru-o clipă
sau chiar mai mult
Pântecul
îţi mai aminteşti când ţi-am vorbit despre pântec
ce frumos trebuie să fie, ai spus tu
înăuntrul unei balene paşnice
ce ne vrea numaidecât binele
ce ne vrea numaidecât pe noi
să-i fim tovarăşi
la bine
şi la rău
la bucurii
şi la necazuri
până când moartea o vă despărţi de noi
dar nu pentru multă vreme
dar nu
pentru multă vreme
balenele se întorc mereu pe pământ
probabil vor acasă
le lipsesc ploile şi oamenii ce-şi zâmbesc
pur şi simplu
deşi se cunosc asemeni degetelor unei singure mâini
#2
Aproape de casă
ai întârziat
bagă-ţi buzunarele înăuntru
braţele devin unul şi totul are să revină la normal
pragurile se micşorează văzând cu ochii
chiar şi-atunci când încurci cadourile
uşile, mâinile
o priveşti atât de frumos
acum am fi vrut să rămânem singuri
după asta am desenat un cerc perfect
acum poţi să
acum
să mai încercăm o dată
#3
Când am fost să cumpărăm lapte
ca o familie adevărată
care-şi cunoaşte priorităţile
care se cunoaşte pe sine
zâmbind
am coborât
spunându-ne
iată, am făcut-o şi pe asta
acum putem să ne mai bucurăm puţin
#4
Plânsul
nu există
toate celelalte dispozitive cu care putem privi în larg
barca
vâslele
cele pe care numai tu le ştii
cele pe care mi le-ai spus numai mie
ne privesc de vizavi
mulţumindu-ne
suntem în siguranţă, ne spun
şi noi suntem în siguranţă
#5
Tot atunci
cel mai frumos sărut de pân-atunci s-a întâmplat tot acolo
rezemaţi
ochii balenei ruşinându-se
întorcându-se cu spatele uneori
alteori privind prin crăpăturile posibile numai atunci
când degetele se desprind pentru-o clipă
sau chiar mai mult
marți, 11 octombrie 2011
Ora exactă
a fost ora patru
prin oraş mişună tot felul de oameni
cu mânecile, cu gândurile suflecate
nu spun nimănui nimic
mă ghemuiesc
metamorfoza e departe de mine
fiecare cu jungla lui
o dau dracu de facultate
strigă Dima într-o limbă numai a lui
lasă, să ştie toată lumea/de ce
să nu ştie
de ce, mamă,
de ce
ce dacă ne aud vecinii
ce dacă
tocuri până la cer, poate
unul dintre noi îşi va înfuria la un moment dat
îngerul
prin oraş mişună tot felul de oameni
cu mânecile, cu gândurile suflecate
nu spun nimănui nimic
mă ghemuiesc
metamorfoza e departe de mine
fiecare cu jungla lui
o dau dracu de facultate
strigă Dima într-o limbă numai a lui
lasă, să ştie toată lumea/de ce
să nu ştie
de ce, mamă,
de ce
ce dacă ne aud vecinii
ce dacă
tocuri până la cer, poate
unul dintre noi îşi va înfuria la un moment dat
îngerul
luni, 10 octombrie 2011
Poveşti de pe peron
noi, ne-om vedea
dar nu ştiu când
adică ce-o avea de gând
îşi spuse fata
şi plecând
cu mâinile-n palton şi inima
bătând barbar
şi-a spus în gând
nicicând
nicicând
acum că totul a trecut
se roagă fiecărui tren
uitându-se în el şi negăsind nimic
urcându-se pe băncile din gară şi strigând
a fost un banc
un banc a fost
iertaţi-mă
daţi-mă jos
mi-e rău, mi-e frig şi-acasă n-am mai fost
demult
dar nu ştiu când
adică ce-o avea de gând
îşi spuse fata
şi plecând
cu mâinile-n palton şi inima
bătând barbar
şi-a spus în gând
nicicând
nicicând
acum că totul a trecut
se roagă fiecărui tren
uitându-se în el şi negăsind nimic
urcându-se pe băncile din gară şi strigând
a fost un banc
un banc a fost
iertaţi-mă
daţi-mă jos
mi-e rău, mi-e frig şi-acasă n-am mai fost
demult
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
cu fiecare zi pașii lor făcuți înapoi cuceresc lumea
-
trec tare peste beznă și fum ceața asta - îi zice acasă copii cu o singură mână bat mingea pe un teren invizibil se mai rănește câte unul,...
-
aș fi scris c-o mână stângă până unde să se vadă peste apă peste mese peste rafturi văd acolo stând ascunși pe andromeda viermi cu mere și...
leneșii ajung departe
cu fiecare zi pașii lor făcuți înapoi cuceresc lumea