houghton

cad picuri mari peste oraș

ostașii cad ca frunzele când plouă 

am capul plin de mine, nu am loc

să mă scufund sau să trec cerul plin de rouă

refac tot drumul înapoi, găsesc o fată care numără apusul 

și ține-n palme două stele moi

se uită-n ochii mei și își mănâncă plânsul 

câmpuri și lumini se pierd într-o ceață mare

mă țin în mâini și mă descânt

beau toată apa ce se mai găsește pe pământ

acum sunt toate oceanele

toți peștii 

mănânc trenuri de jucărie și părerile mele de rău

sunt un radio rămas la jumătate

o mamă care închide ochii și stă așa câteva după mese

înghite pești și lenea mea separă oamenii de oameni, insectele de insecte

ce frumos e apusul 

ce frumos e castronul ăsta cu supă