înapoi la bază
nimeni în casă
nimeni să vadă
nimeni să simtă
ca și cum și sfârșitul ar avea sfârșitul lui
și iernile s-ar termina în primăvară
și mâinile s-ar găsi unele pe altele
toate drumurile duc în aceeași casă
o căldură pe care o știu deja
și aventuri pe care nu le mai număr
mă uit peste umăr ești tu și îngerii
și inginerii de sunet și băieții de la canalizare
care-mi zic te iei prea-n serios serios
și casc intrând în singur ceas care încă tic-tac
alice culegând nepriceperea
mă întorc cu curaj la cuvintele mele
aici nu e boală și nu e pericol
nu sunt timpi morți sau prietenii pierdute
neputința pălește ca o coajă
necesară impermanentă
pășesc peste
râd
cu cântece după ureche
și flori în toate direcțiile
și cartiere în care toți suntem prieteni
ne vedem la 14 la romană
la coloseum
în parcare
într-o scară de bloc
într-o curte imensă
suntem aceeași
și tu trebuie să vii cu noi acum
