Ultima noapte albă a lui Edith Piaf

Biscuiti cu ciocolata inmuiati intr-o cana verde plina cu lapte cald

a carei toarta nu s-a spart inca.

Fard de femeie tanara inmuiat in uitarea unui prunc ce s-a nascut din nou.

Din ou, un nou nascut ne da cu buna dimineata intr-o viata demult trecuta.

O chitara cu cinci corzi canta-ntr-o doara destinul unui suflet sorbit dintr-o alta cana acum goala,

Umpluta pana nu de mult doar de-o lumina pala, venita dintre carpele din piept.

Incet uita, inghite-n sec si scrie memorile unui cine stie cine.

Mai mult in treacat,

Caci celelalte muze mute se ineaca-ntr-un pahar de iaurt (din plastic)

Pentru ca s-au plictisit fantastic,

Iar micuta Edith urla din paturile ei sarcastic

Ca nu e pregatita sa se intoarca inapoi in cer.

E ciudat

sa fi rugat

s-ajuti un inger.

Plan pentru decență

Ieri noapte am avut din nou curajul sa-mi imbrac hainele pe dos,

Fac asta ori de cate ori simt nevoia unei schimbari.

Trezirea, una foarte promta, pregatiri care sa dureze putin, iar plecarea sa fie una rapida.

Periuta de dinti, paharul, pixurile, toate miscarile au fost facute pe nesimtite.

Tuturor le stiam locul

Dintr-un reflex cu care parca s-ar fi lucrat ani la randul.

Fara premonitii sau vise menite sa anunte ceva,

Doar un plan bine schitat de cu o zi inainte

Si iacata ca toate mergeau snur;

Traficul era aproape inexistent, iar limbile ninse din turn isi potolisera setea.

Spuneau ca vor o zi decenta.

Si in cateva minute toate au fost lovite de decenta si de buna purtare,

Jurand pe rand ca nu e vorba de nicio intelegere la mijloc.

Ieri am vrut ca toate sa stea suspendate cu capul in jos

la fel ca in reclamele pentru lipici.

Azi astept o alta zi de ieri,

Nu mai am niciun motiv sa raman aici.

La refuz

Puteti inghitii in sec cat veti vrea acum!

Caci, iata, am ajuns sa cunoastem mai mult decat putem duce,

Lasand laptele sa dea-n foc.

Senzatia?

Mult prea mult!

Atat de mult incat am silit creierul a se preface stricat,

Obosit, imbatranit, sau ocupat cu altceva.

Sau se va preface grav bolnav si ne va face sa-l credem pe cuvant.

Se va simti inutil si va cere sa fie dus la un azil ca sa-si savureze restul zilelor in haine dungate maro.

Ii vor tremura mainile tot mai mult, va incepe sa scape lucruri, sa sparga

Si intr-un final va invata cum e sa uite cu adevarat.

Sa nu mai stie de ce e trezit in fiecare dimineata la aceeasi ora sau de ce e imbracat in fiecare zi la fel.

Va manca tot mai putin, va dormi tot mai mult,

Va avea tot mai putine aspiratii si se va plictisi ingrozitor.

Va lua tot mai putin aer si la un moment dat se va sufoca strigandu-ne ca nu stim sa ne cunoastem unii pe ceilalti.

Va fi apoi declarat ca decedat prin asfixiere si ingropat dupa trei zile langa altii ca el.

Si asta numai pentru ca azi pana si aerul costa scump.

Fara o ultima dorita si fara ca macar cineva sa stie sa-i aduca flori duminica .

Fara a i se da timp sa ne spuna ca nu timpul este cel ce se foloseste de noi.

Pentru ca lui, timpul i s-a terminat.

Al tau timp ce are de gand, nu stii?