Am putea fi oare altfel azi,
Am nota cu fier încins zilele în care uiţi să căzi,
Am putea uita că ieri n-a fost ca azi?
Da!
În doi timpi, (în doi timpi,) în doi timpi călătorim
Şi tot într-atâţia timpi ne dăruim darul divin
Pentru-a fi, se pare, plini de fumul hornului visat de mim.
Coşarul a plecat, norocul ne-a lăsat întinşi pe coli,
Aceeaşi paloare ca-n poveştile cu cer muşcat de vrăjitori.
De timp, ori de alte valori nu mai vorbim.
Noi vrem să devenim măcar o dată muritori.
Ascunzătorii de comori ne caută,
Iar îngeri s-au baricadat şi hohotesc cuminţi de dincolo de poartă.
Vrei să vii cu noi pe clapele ultimului pian operat de nevoi morale?
El vrea să te primească.
E o nouă cast-a morţii-n care poţi să te înscrii când eşti într-o păsa proastă
Sau când crezi că fetiţă din colţ îţi poate deveni nevastă.
Copiii se cresc unii pe alţii şi cu rândul se-nvata ce e moartea,
Cât de aproape e, zicându-şi cu voci moi, fierbinţi, că vrea să-i pască.
Dar oare fondul ăsta mort cât o să vrea să nu se mai oprească?
(Adulţi proşti ce nu ştiu că lumea nu se poate respira printr-o fereastră!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu