Tu trebuie să fi înger din visul ce nici acum nu pot să-l uit,
Îmbrăcat în satin, linii roșii,
Suspin de copil,
Ce mi-ai spus, mai știi?
C-ai să vii, că moarte nu există,
Că gânduri în negru persistă, dar ai să vii.
Așa mic am crezut și pulsul nesimetric, instabil,
A înțeles că a avea de-ales înseamnă să iubesc,
Să simt puțină moarte, să mă tem,
Să tremur, să fiu ghem,
Să uit.
Mediator îmi ești pentru c-ai fost la Dumnezeu.
El te-a trimis pe treptele dintre pereți
Să mă înveți să merg pe culmile cotorului ce paginile-mi țin.
Să-mi dai dreptul la sfori,
La mori de vânt,
La descompuneri, la tumori,
La chei către comori ce s-au golit cu timpul,
Ce le voi umple din prea-plinul meu.
Era Iisus.
Zâmbea spunând ca n-ar fi vrut să fugă.
Că nu așteaptă rugi, eroi, războie de idei, ori fluturi morți
Și nici pandore ferecate între trei șiruri de porți.
Fruntea-i zâmbea, știind că cei ca tine se vor coborî,
Rânduri-rânduri acum,
Pentru a ne învăța să ne iubim.
(Dac-o iubești, las-o să plece.
De se va întoarce, e ea.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu