Ar trebui să stau pe coji de nucă,
Ar trebui să pătimesc fiindcă te am,
Ar trebui să le spunem și lor, nu ești nalucă.
Ar trebui să-ți scriu în fiecare an.
N-ar trebui să îmi trimiți răspuns.
Poate, cel mult, să la păstrezi și tu în ultimul sertar
Lângă plăsuțe roșii de cadou,
Lângă brățări și foile unse cu var.
Sau ai putea să îmi trimiți un nou poștaș
Voinic, umblând pe ploi, în orice anotimp,
(C-umbrele noi, pe bicicletă,)
Să rupă fiecare rând cu forța unui sol divin,
Să rupă timpu-n drumul lui pe dungile trase cu cretă.
Că n-a avut noroc de tine,
Ori de proiecția ta-n trecut,
Că n-a avut nopțile pline,
Cu dinți ce au mușcat tâlharul din Connecticut.
În ultimă instanță ai putea
Să te trimiți tocmai pe tine,
Cu portocale, foi de nuc,
Și părți ale nebunului din mine.
Voi pleca de la tine
Cu tine de mână
Cum am plecat întaia oara,
Pietoni sobrii-mi vor striga despre șiretul desfăcut
Pe care oricum am să calc,
Căci n-o să-l doară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu