Bass-ul pătat în roşu sună tomnatic.
Dar toamna se poate lipsi de sobrietate, ce prostie!
Viţa de vie s-a uscat,
Vinul fierbe în minţile adoratorilor lui Dionysos,
Iar capetele încoronate sunt, tot că şi-atunci,
Servite cu râsete şi salbe de tun.
Îl ştiu de la ea,
Doamna căruia nu i-a fost închinat niciun poem.
Ei, poemele nu i se mai închină de când
A mâncat, într-o noapte cu lună, pe unul de-al lor.
Şi tot singură o va găsi timpul spart în particule mici.
Va fi numai a ei şi-a tuturor.
Va fi mereu oriunde vrea,
Dar şi aici.
Veniţi, Veniţi,
Toamna îşi ia plăsele-i mari, vrea să plece!
Plece!, strigă pistruiatul din colţ,
Iar ea plecată se făcu,
Cu tot cu parfumul...
Dintre glezne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu