Ca-ntr-un film prost,
După ce mor pe rând atât dorințele, dar totodată și
Încrederea în om,
Ca într-o scriitura-n care Platon zice
Că "asta e și alta nu-i",
Mă prinde neputința nopții-n rai,
Să nu cumva să-mi amintesc cum e să ma opun,
Iar sfantu-acela vechi îmi spune și el
"Ieși, că n-ai parai!"
Ce-i de făcut, prea bună Lorelei?
Câți marinari trebuie să ucid și un' vor merge ei, cu toții?
Aveam pe drum alte dureri
Și nici măcar nu s-a prescris.
Dar s-a prezis totuși ceva.
Atât că noi cu ochi cusuți,
Cu planuri mari în pumni,
-de plans crescuți pentru maria sa-,
Am refuzat-o pe micuța Lorelei.
Am spus ce am avut de spus atunci,
Copacul a ramas pe undeva pierdut,
Dar sper că se-ngrijeste totuși cineva,
Pentru că altfel nici nu poate fi.
Și vorba ce mi-a aruncat,
Avut-a darul întâiei căderi.
Ogoarele cuminți ni le-am arat,
Făcându-ne să fim pe dinauntru goi.
Să fim tot noi, dar rinoceri,
Pentru că orișicum tot cerul va ramane-nchis.
"Ce bine
că lucrurile astea se întamplă numai
în
vis"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu