Mă așez în același loc.
La locul meu.
La locul nostru.
Al meu și-al cărții din care vei ieși câte puțin,
Îmi vei pune mâna la ochi și mă vei săruta,
Plecând apoi ca și cum nimic...
Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
La locul meu.
În fiecare zi de marți se postează în fața mea,
Aranjandu-mi frumos gulerul, manecile, apoi cravata.
Mă învinuiește de fiecare dată că nu reușesc să fac nodul corect,
Dar sfârșește prin a mi-l face tot ea.
Eu mă uit temator, zicându-i că dacă aș învăța să o fac și pe asta
S-ar putea să fiu tentat,
Să fiu tentat...
Urmăm tot ritualul nostru,
După care mă roagă să o sfârșim cu jocul ăsta.
Că o sfâșie.
Eu nu port nici cămăși de pânză,
Nici cravate
Și nici nu mă prezint la casting-uri.
Ea nu este femeia fatală,
Iar eu nu sunt eroul ei.
Închid cartea,
Iar tu îmi spui că ar fi posibil să ne vedem
Și săptămâna viitoare,
Tot aici.
Ajung acasă și te găsesc stând pe scaunul întors.
Citind din volumul meu de versuri ce nu a fost publicat
Niciodată.
Fugi într-un picior, reproșându-mi că nu nu am făcut-o niciodată
În baia liceului,
Unde în afara zilelor de marți,
O făceau cu toții.
(Ajutor, Ajutor...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu