Trebuie doar să ciupesc corzile, două câte două,
Ca sa am în fața ochilor mei de culori înșelătoare
Toata povestea asta care
Nu va avea nume răsunator
Sau spectatori nervoși.
E din ce în ce...
Din ce în ce...
Asta poate smulge oricând o jumătate de zâmbet
Pe care să-l păstrezi între foi,
În caz ca vei avea, în etapa a treia,
Nevoie de semne.
Sadismul meu nu mai poate veni în ajutorul nimanui,
Iar paginile seamănă cu eroii tăi ce nu dau înapoi.
Așa ca vom sugera numai,
Lăsându-i pe ei să facă ce vor cu viețile noastre.
Hänsel și Gretel erau atât de fericiti că nu-și vor pierde urma,
Iar eu eram aproape de o revoluție în doi,
Când vântul a-nceput a ne crapa încet
Fiecare parte a corpului.
Am fi putut sta la muzeu.
Am fi fost mândri de noi.
Si alții ar fi fost mândrii de noi.
"Poate-o să plouă..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu