Umărul tău gol mă face din nou să păcătuiesc.
Palma ta, inelul pe care abia acum îl observ.
Câteva lecții de anatomie, alte câteva lecții de viață
Și suntem oameni mari de-acum.
Da-Da!
Tu vei naște ușor, iar când se va putea,
Îi vei povestii nu despre zmei,
Ci despre noi doi.
Nu va înțelege nimic, firește,
Va zice că suntem nebuni.
Va zice că dac-ar fi fost dupa el, ar mai fi putut să aștepte.
Aș naște eu, dacă asta ar schimba situația.
Aș începe de-acum.
Ți-aș spune din nou că dacă vii, nu se va întâmpla nimic
Și-apoi s-ar rupe filmul.
Nu există alt umăr mai gol decât al tău.
Mai curat sau mai plin.
Mai avem puțin, puțin...
Obloanele verzi îmi aduc aminte de casă.
Tu îmi aduci aminte de trilogia morții cu încetinitorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu