Tu ești singurul portret pe care n-aș fi capabil să îl duc
Vreodată la bun sfârșit,
Dar pe care
Îl încep în fiecare dimineață în alt colț de cameră.
Mereu noi, mereu aceleași.
Începute mereu cu dragoste, dar niciodată terminate.
Aș fi nesincer să cred că cineva
Ar ști cum să te sfârșească.
Nici eu nu știu.
Nici ei nu vor ști.
Altfel te-ai trezi mai degrabă in marile expoziții
Decât în patul tău de acasă.
Te-ai simți, pe drept cuvânt,
Vânată de ochi străini
Ce vor să te ia cu ei.
Toți vor să mergi cu ei, dar tu nu mergi decât rar
Până la fereastră,
Încercând să stabilești în ce moment al zilei te afli.
În niciuna din încercarile tale, ceasul nu mai ticăie după datină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu