Douăzeci şi patru.
Trei.
Ne confundăm uneori.
Nici nu ştiu dacă ştiţi,
Dar m-am ascuns într-o turmă de pisici de unde sa pot
Sa va vad.
Neîndemânatic, v-am auzit declamând ceva.
Suntem lipiţi de mult, de mult,
Într-o textură necunoscută, moale,
Într-o viaţă atât de mare pentru noi.
Orizontul?
Case suspendate,
Aripi,
Multe aripi.
Dimineaţa eşti o larvă drăguţă.
La prânz învăţam câte ceva nou despre omizi.
Seara, o metamorfoză de care nu avem voie să uităm.
Singurătatea alăturată graiului tău - puţin şovăielnică.
Fericirea - chiar tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu