Am oameni morţi sub mâneci

Într-o lume-atât de strâmbă,  

Atât de plină cu culori de mov,  

Cineva te-aşteaptă.  

  

Copii epileptici mor în dorul zilelor de ieri,  

Peşti uriaşi fug de năvod,

Iar luminile se sting dup-un clipit timid.  

  

Într-o lume atât de strâmbă  

Tu mă aştepţi cu un pachet de cărţi,

O sfoară şi cu chibrituri ude.  

  

Am oameni morţi sub mâneci.

Drept spre ramele din cui mă-ndrept, privesc,

Nu eşti, nu sunt,  

Nu-mi treci prin vise din frica să nu te îneci.

În visul meu e plin de uşi, ferestre, deci,

Ai grijă, uite, palele de vânt

Vor să m-arunce din cuvânt

Ca pe-un vlăstar pierdut într-o concluzie ce începe

Cu un "aşadar".

"Cum sunt şi eu plin de tine,  

Cum e şi cerul plin de stele..."