Eu nu mai plâng de când din bradul vechi rămas-a
Un ciot slăbit de vlagă şi puteri,
În visul celor doi pervazu-i mort şi moartă e mireasa
Zilelor de ieri.
Încet amurgul cade lat,
Şi zeul meu se va lega la ochi
Şi va roti până spre dimineaţă
Ruleta sădită în cărbuni pentru foc.
Norocul e prunc, şuviţele-i saltă,
Bătăi mai vechi se liniştesc.
În linii mari, moartea e tot aceeaşi,
Iar visul e la fel de mort.
Vechi pământuri şi mii de ciulini
Ne leagănă, poate, o ultimă dată.
Din certuri cu spada,
Învinşii se-ntorc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu