Cum aş mai putea să-ţi scriu acum?
În ce poziţii să mă mai aşez?
Cu ce gânduri şi pentru ce?
A scrie complet gol nu e un mare clişeu încă.
A fugi de la locul faptei - sănătate curată.
Temperamentul ăsta aproape perfect,
Vorbele smulse cu o mână stângă,
Fluturele devorator de vise,
Toate puse la un loc nu fac cât vălul de pace,
Răzvrătit asupra-mi.
"Stai liniştit", îmi spune,
Ca şi cum liniştea toată s-ar fi furişat
Într-o clădire părăsită acum aproape
O jumătate de veac.
Că şi cum ai fi fost delegată să-mi ţi în frâu
O strângere de mână şi un ultim ţipăt,
Care n-ar fi venit, oricum,
De la mine.
"Problema e că, citindu-te,
Nu mai dau doi bani pe poemele mele zgribulite", i-am spus,
Ca şi cum cei mai mari doi poeţi ai lumii
S-ar război zilnic c-o spadă din franjuri
De cuvinte.
Transpusă într-un egocentrism, până la urmă, minunat,
Într-o voce pentru care m-aş fi vândut fără să privesc,
Liniştea
Era singura preocupare
A ta.
Cum aş putea să te schimb într-o carte deschisă,
Într-un cub cu toate feţele la vedere,
Neîncălcând nici măcar
O regulă?
Cum voi şti când să mă întorc cu flori,
Fructe proaspete
Şi scutece pentru un prim nou-născut?
Aici anotimpurile se schimbă de la o zi
La alta, într-o ordine de neconceput.
Aici bălţile duc un război neştiut
Cu câteva oglinzi de la 1900.
Aici sunetele sunt o crimă
Împotriva umanităţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu