Un ultim ropot

(Azi se ciocnesc vapoare mari  

Şi se ciobesc pe margini.

  

Suntem aşezaţi  

Pe punte-n fiecare colţ.  

  

Stăm în genunchi şi suntem  

Roşi de ură.  

  

Zeul priveşte,  

Ne va înveli de sus.

  

Vom fi căraţi pe treptele

A două paturi aşezate suprapus.)

  

Aş vrea să stau eu sus.

Aş vrea...

Ia uite, bolta mea se lasă moale,  

Iar el mestecă încă vesel  

Gutuile cu-arome calme,  

Hai!  

  

V-aşteaptă mese calde şi familii mari.

V-aşteaptă râsete vulgare şi ogari.

Îl pui să latre, oare ne va mai lăsa?

Să înnoptăm am vrea în patul lor  

Şi-atunci vom şti.

  

(Sau cine ştie...)

O aud, mă-ntreabă: "vii?"

Nu îi răspund şi sper ca ultime puteri

Să mă coboare înapoi.

  

Tot azi murim o dată toţi.

Vom învia, câteva mii.  

Vom scrie cărţi  

De colonii ce niciodată n-ar fi existat.

  

Azi ochii-mi mor, falangele-mi se părăsesc,  

Îmi curg din vene  

Line chei ca să deschid,

Să intru şi să-ntreb şi eu:

"Ei cine sunt

Şi ce doresc?"

  

Ei cine sunt, întreb de-atunci  

În fiecare zi,  

Dar visul viu îmi zboară-n sus

Peste grilaj.  

  

Aştept!

Îmi vor mai da măcar o şansă,  

Ce să se ducă-n transa dintre noi,  

În lumea lor.