Se moare în dimineţi stinse
Din care poţi să storci, că dintr-o haină patată,
Toată apa din mari
Şi poate chiar şi din oceane.
Se moare-n drumurile lungi în care nu ai felinar,
Nici lumânări, nici voci îndrumătoare ce te ţin.
Se moare-atunci când paşii scot fum dens
Şi sfertul academic cade lat.
Se moare-n verile ursite să le şti pe veci.
Se moare în mirosul de parfum.
Se moare-n noaptea de ajun.
Se moare la sfârşit şi la-nceput.
Se moare tot mereu
Că morţile sunt doamne mari
Ce bat cu tocurile lor
Pavaje de beton şi drumuri vechi în fiecare ceas.
Păpuşile din rafturile ei zâmbesc,
Azi soarele s-a tras mai sus,
Le scapă de măcelul imediat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu